Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Piaţa agroalimentară din centrul oraşului Alba Iulia va fi modernizată cu 2,76 milioane lei, de o firmă din Deva. Când încep lucrările

Publicat

piata agroalimentara centru alba iulia plan Lucrările la modernizare a pieţei agroalimentare din centrul oraşul Alba Iulia încep cel târziu în aprilie, contractul în valoare de 2.764.897,89 lei cu TVA fiind câştigat prin licitaţie de firma Telecerna SRL din Deva. Tarabele vechi şi structurile degradate din piaţă ar urma să fie înlocuite şi spaţiul amenajat pentru o mai bună utilizare.

UPDATE: Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, pe parcursul lucrărilor, activitatea pieţei agroalimentare va fi relocată cel mai probabil în spaţiile din parcarea din zona străzii Decebal – sediul Electrica. Deocamdată nu a fost stabilită o dată exactă sau condiţiile concrete, urmând să fie semnat contractul pentru lucrări şi să înceapă amenajările.

La licitaţia pentru contractul de lucrări “Reabilitare piaţă agroalimentară Centru Alba Iulia” au participat trei firme: Pomponio Construcţii SRL Deva (Punct de lucru Vinţu de Jos), Telecerna SRL Deva (cu terţ susţinător Matcon SRL Lugoj) – şi Casido SRL Brăila. Contractul a fost atribuit pe criteriul preţului cel mai mic.

Cum va fi amenajată piaţa din centru

Vor fi desfiinţate structurile metalice exterioare şi va fi construită o suprastructură din stâlpi şi planşee casetate din beton armat impermeabilizat prevăzut cu luminatoare şi deschideri pentru ventilare naturală şi lumină naturală.

Accesul autovehiculelor va fi restricţionat cu barieră, cu excepţia autovehiculelor de aprovizionare şi intervenţie.

Perimetrul pieţei va fi delimitat printr-un inel carosabil din asfalt cu alveole de aprovizionare, spaţii verzi şi şapte locuri de parcare.

Platforma pieţei va fi structurată în două zone principale: pentru fructe şi legume şi o subdiviziune pentru seminţe şi flori.

Zona va avea utilităţi şi echipamente corespunzătoare desfacerii mărfurilor şi ambalajelor (mobilier specific, fântâni cu apă potabilă, spaţii pentru depozitarea mărfurilor şi ambalajelor, pastrarea şi închirierea cântarelor, locuri pentru cântare de control, bazine pentru spălarea legumelor şi fructelor, spaţii pentru materiale de curăţenie şi întreţinere, punct PSI).

Clădirea administrativă va fi renovată la exterior şi grupurile sanitare publice vor fi modernizate.

Reţelele de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, hidranţi exteriori vor fi de asemenea modernizate. Zona va fi iluminată şi decorată cu plante verzi şi flori.

Date tehnice:

Terenul aparţine Municipiului Alba Iulia, cu o suprafaţă de 3.810 mp şi se intervine pe 3100,04 mp. Piaţa propriu-zisă se află pe 3052,10 mp, respectiv 39,12 mp suprafaţa intervenţiei asupra corpului B (clădirea administraţiei pieţelor), 8,82 mp suprafaţa platformei îngropate pentru containere subterane.

Reabilitarea zonei de desfacere a produselor alimentare – 1918,79 mp; drum auto asfalt, alveole si locuri de parcare 1001,71 mp.

Cost total estimat pentru realizarea lucrărilor de “Reabilitare Piaţa Agroalimentară Centru, Alba Iulia” este de 2.824.214 lei (fără TVA), respectiv 627.854,25 euro (1 euro = 4.4982 lei, în data de 06.01.2015); include şi suma de 252.414 lei fără TVA ce reprezintă valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute în procent 10% din articolele de lucrări.

Se propune:

– demolare totală sau parţială a structurilor existente şi construirea unei pieţe noi, respectiv intervenţia asupra clădirii existente cu funcţiuni administrative (corpul B)

– se vor desfiinţa toate structurile metalice exterioare existente (o structură principal, 11 secundare)

– se va demola platforma existentă a pieţei, împreună cu trotuarele şi drumul auto adiacent; se asigură eliminarea mobilierului existent şi eliberarea terenului pe suprafaţa de 3052,10 mp.

– la clădirea administraţiei pieţelor (corpul B) în exterior se vor desfiinţa structura metalică de protecţie a scărilor, platformele scărilor aferente grupurilor sanitare; se demontează tâmplăriile ferestrelor de pe faţadele sud, est, vest; în interior, în grupurile sanitare se demolează compartimentările, finisajele şi tâmplăriile actuale.

Se vor construi:

– structura de acoperire din zona desfacere produse agroalimentare, platoul pieţei şi drumurile de acces

– corpul A

Se va reabilita corpul B.

Proiectul a fost aprobat de consilierii locali din Alba Iulia anul trecut, iar licitaţia pentru contract s-a derulat în perioada ianuarie-februarie. Investiţia a fost estimată iniţial la valoarea de 3,5 milioane lei, din care lucrări de construcţii-montaj 2.696.559 lei (609.047 euro), fără TVA.

În documentaţie se explica situaţia din prezent: piaţa agroalimentară Centru din Alba Iulia se află într-o stare de degradare avansată, aspectul architectural şi funcţional al zonei lasă de dorit (degradarea structurii metalice, învelitorii, mobilierului suprafeţelor de expunere a produselor, platforme din dale de beton şi reţelelor de utilităţi, lipsa amenajării necesare sectorizării produselor, iluminat necorespunzător).

Toate intervenţiile asupra pieţei vor fi gândite în relaţie cu hala agroalimentară şi clădirea administrativă, pentru a se completa reciproc.

Zona de desfacere a produselor agroalimentare este acoperită cu o structură formată din stâlpi de beton şi planşee casetate din beton şi polistiren. Platoul pieţei este o platformă impermeabilizată, din beton atiderapant. Corpul A este o clădire pe parter, în suprafaţă de 115,47 mp, amplasată pe latura sudică a platoului pieţei. Prezintă o structură în cadre cu planşeu dală, închidere cu pereţi din zidărie şi tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant.

La corpul B, prin intervenţia la nivel de clădire se urmăreşte reabilitarea faţadelor şi a grupurilor sanitare aflate la parter. Zona de desfacere a produselor agroalimentare este acoperită cu o structură formată din stâlpi de beton şi planşee casetate din beton şi polistiren. Platoul pieţei este o platformă impermeabilizată, din beton atiderapant.

Corpul A este o clădire pe parter, în suprafaţă de 115,47 mp, amplasată pe latura sudică a platoului pieţei. Prezintă o structură în cadre cu planşeu dală, închidere cu pereţi din zidărie şi tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant. La corpul B, prin intervenţia la nivel de clădire se urmăreşte reabilitarea faţadelor şi a grupurilor sanitare aflate la parter.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Tomy

    marți, 10.03.2015 at 15:36

    Si pina la renovare unde va functiona piata ? Sau va fi inchisa definitiv ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate