Connect with us
Advertisement

Actualitate

Piața auto în scădere de 14,5%, la patru luni. Ce mașini au cumpărat românii, de la începutul anului

Publicat

Piaţa auto din România înregistrează o scădere de 14,5%, la patru luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, însă în această marjă autoturismele ecologice sunt pe un trend ascendent, cu aproape 80% creştere, reiese din datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Pe piaţa naţională, topul mărcilor auto (autoturisme + autovehicule comerciale), în perioada ianuarie – aprilie 2021, este condus de Dacia, cu 6.529 de unităţi, urmată de Ford (3.376 unităţi), Toyota (2.594), Volkswagen (2.488), Skoda (2.461), Hyundai (2.224), Mercedes Benz (2.219), Renault (2.033), BMW (1.231) şi Peugeot (1.012).

Potrivit sursei citate, autoturismele reprezintă circa 77% din totalul vânzărilor, în luna aprilie a acestui an, cu un volum de 6.747 de unităţi, în creştere cu 58,2% faţă de luna similară din 2020.

Pe ansamblul primelor patru luni din 2021, se înregistrează o scădere generală a vânzărilor (-14,5%), comparativ cu perioada similară a anului anterior.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere moderată (-1,1 puncte procentuale), faţă de perioada similară din 2020, şi a ajuns la 62,1%.

Totodată, autoturismele cu motoare diesel au consemnat o scădere de 5 puncte procentuale, în comparaţie cu datele din primele patru luni din anul anterior, iar cota de piaţă este de doar 26,2%.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin, în intervalul de analiză, o cotă de piaţă de 11,6%, de 2,1 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%).

Vânzările de autoturisme „verzi” au performat şi în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu o creştere de 79,8%, comparativ cu finele lunii aprilie din 2020. În acest context, este de remarcat creşterea puternică a autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%)

Conform APIA, în primele patru luni ale anului, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate de persoanele juridice, care acoperă 70% în total vânzări autoturisme, iar persoanelor fizice le revine restul de 30%.

În acelaşi timp, pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare (inclusiv minibuse si pick-up) s-a consemnat un salt de 16,2%, de la an la an.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement