Actualitate
Pictorul Ștefan Ioan Szakacs din Alba Iulia a încetat din viață. Repere din activitatea artistului
Pictorul Ștefan Ioan Szakacs din Alba Iulia a încetat din viață sâmbătă, 28 noiembrie, după mai multe săptămâni de suferință. Înmormântarea va avea loc luni, 30 noiembrie 2015, la ora 14.30, la Cimitirul Maieri.
Ștefan Szakacs este cunoscut drept unul dintre cei mai expresivi, activi și dedicați pictori din Alba Iulia, lucrările sale regăsindu-se în multe colecții ale iubitorilor de artă din România și din Europa.
Prietenii și-l amintesc ca pe un om deschis, generos și intuitiv. Pasiunea pentru artă i-a rămas vie până în ultima clipă.
Ștefan Ioan Szakacs s-a născut la Cluj-Napoca în data de 6 ianuarie 1949. A absolvit Institutul de arte plastice și decorative “Ion Andreescu”, Cluj Napoca, promoția 1973, sectia ceramică-sticlă-metal.
Activitate expozițională cuprinde evenimente organizate la Cluj, Alba Iulia şi în alte oraşe din ţară:
1970-1973 Expoziții de artă studențească în cadrul Festivalului “Primăvara studențească”, Cluj Napoca
1977 Salonul de toamnă, Cluj Napoaca
Din 1977 – expoziții de grup (ceramică, sticlă, pictură)
1989 – Trienala Națională de design, București, porțelan. Trienal de arte decorative, București
1996-2004 Salonul Artei Transilvane, Galeria de artă, Alba Iulia
2006 Expoziție de grup la Galeria “Passepartout”, Sibiu
2006 Expoziția Filialei Alba la Galeria de Artă Bistrița
2005, 2006 Salonul anual al Filialei Alba
2006, 2007 Salonul municipal al Filialei Alba
2008 Expoziția Filialei Alba la Galeria de arta “Forma”, Deva
Tabere de creație: Stâna de Mureș (2001), Horea (2002), Horea (2004), Vălișoara (2005).
Adina Curta
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News