Eveniment
Pistă de biciclete de 2,5 km, între Galda de Jos și Benic. Licitația pentru lucrări, lansată în SEAP

Pistă de biciclete de 2,5 km, între Galda de Jos și Benic. Administrația locală din Galda de Jos face un pas important către dezvoltarea infrastructurii de transport verde, prin construirea unei piste de biciclete de 2,5 km care va conecta localitățile Galda de Jos și Benic.
Primăria Galda de Jos a lansat pe 22 mai, în platforma SEAP, o licitație pentru execuția lucrărilor la proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport verde – pistă de biciclete în comuna Galda de Jos”.
Valoarea estimată a contractului este de 1.240.520,4 lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin PNRR.
Pistă de biciclete de 2,5 km, între Galda de Jos și Benic
Potrivit documentației, pista de biciclete urmează să fie amenajată adiacent unui drum care face legătura între localitățile Galda de Jos și Benic.
Pista propusă va avea lungimea de 2.520 m, lățimea de 2 m pentru circulație în ambele sensuri și o suprafață de aproximativ 10.076 mp.
Aceasta se va delimita de platforma drumului prin intermediul unei borduri mari de 20×25 cm, pozată pe beton C16/20, iar spre versant pista va fi încadrată de umărul șanțului sau rigolă ranforsată.
Zona adiacentă a drumului, afectată de execuția pistei de biciclete, va fi refăcută cu piatră spartă împanată, pe o lățime de 50 cm și o grosime de 35 cm. Totodată, se vor proiecta șanțuri trapezoidale cu secțiunea pereată cu beton C30/37, având baza de 30 cm, respectiv rigolă ranforsată, care vor descărca în podețele proiectate.
În zona intersecției pistei de biciclete proiectate cu drumurile laterale, intersecțiile și drumurile laterale vor fi amenajate pe o lungime de minim 10 m, astfel încât pista de biciclete să fie protejată, evitându-se aducerea noroiului pe aceasta.
Structura rutieră pentru pista de biciclete este următoarea:
- 4 cm strat de uzură din beton asfaltic BA16
- 15 cm strat de bază din piatră spartă împănată
- 20 cm strat de fundație din balast
- 10 cm strat de formă din balast
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News