Administrația locală din Alba Iulia dorește să continue pista de biciclete de pe Dealul Mamut, care se termină în prezent într-un parc de joacă, până în zona cartierului Pâclișa. Lungimea totală a pistei noi propuse este de peste 2,5 kilometri. 

Publicitate

Consilierii locali din Alba Iulia au votat vineri, 13 mai, în ședința extraordinară, un proiect privind realizarea infrastructurii pentru biciclete în Municipiul Alba Iulia, zona Mamut.

Potrivit notei de fundamentare, municipiul Alba Iulia are în prezent una dintre cele mai spectaculoase piste de biciclete din România, pe care împătimiții acestui sport o numesc „Transalpina de Mamut”. Această pistă trece prin pădurea de pe Dealul Mamut și face legătura între cartierele Micești și Pâclișa.

Publicitate

Pista a fost realizată în anul 2014, cu bani proveniți din fonduri europene și de la administrația locală, este asfaltată, cu două benzi, având o lungime de aproximativ 4,5 kilometri, însă aceasta nu este amenajată până în cartierul Pâclișa.

Astfel, se propune continuarea amenajării pistei, astfel încât distanța dintre cele două cartiere să poată fi parcursă în întregime pe bicicletă.

Potrivit reprezentanților administrației locale, lungimea pistei va fi de 2.502 metri iar lățimea va fi de circa 2,4 metri (1,2 metri / culoar). Suprafața pistei pentru biciclete se propune a fi realizată dintr-un material rigid, stabil, cu un finisaj antiderapant, pe toată lungimea traseului.

Publicitate

Noua pistă de biciclete va fi în dublu sens și va avea o zonă de protecție acolo unde există circulație rutieră, este vorba despre strada Pinului, continuarea zonei nemodernizate.

Sunt propuse două trasee, de la Lalelelor, continuarea pe strada Pinului spre Pâclișa și continuarea pistei de biciclete de pe Dealul Mamut (1.988 metri și 514 metri, în total 2.502 metri). Aceste două trasee converg în zona străzii Brândușei.

Valoarea totală estimată a investiției este de 2.463.319 lei, fără TVA.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate