Eveniment
Plafoanele pentru IMM Invest, majorate la 1,8 milioane de euro. Valabilitatea programului a fost prelungită
Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerul Finanțelor, adresată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de a prelungi programul IMM Invest România și subprogramul Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie până la 31 decembrie 2021.
O altă solicitare a privit majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere.
Demersurile Ministerului Finanțelor au fost făcute ca urmare a impactului benefic pe care programele l-au avut asupra economiei, cât și a interesului IMM-urilor de a accesa în continuare credite cu garanții de stat.
„Aprobarea Comisiei Europene de continuare a programului IMM Invest România și a subprogramului Agro Invest vine ca o recunoaștere a adecvării și eficienței măsurilor de sprijin care susțin mediul antreprenorial românesc. Infuzia de capital atrasă prin programul IMM Invest în anul 2020, care a depășit 15 miliarde lei, prin acordarea a peste 25.500 de credite garantate de stat, continuă și în anul 2021.
O altă veste bună este că, prin decizia Comisiei Europene, suntem în măsură să majorăm plafoanele schemei de ajutor de stat, pentru a putea susține accesul la finanțare a peste 58.000 de beneficiari în cei doi ani de funcționare a Programului, în limita plafonului anual de garantare, în valoare de 15 miliarde lei.
Până în prezent, Ministerul Finanțelor, prin FNGCIMM, a alocat IMM-urilor sume de peste 222 milioane de lei, pe parcursul anului 2020, și peste 246 milioane de lei, pe parcursul acestui an, reprezentând comisioane și dobânzi. Aceste date arată că programele dezvoltate sunt un succes care plasează economia României într-un grafic de dezvoltare ascendent”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Aferent aprobării Comisiei Europene de a continua Programul IMM Invest, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a îmbunătățit procedura de implementare a programului prin majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 100.000 euro la 225.000 de euro pentru companiile care realizează producție primară de produse agricole, de la 120.000 euro la 270.000 de euro pentru companiile din sectorul pescuitului și acvaculturii și de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere.
De asemenea, cuantumul împrumuturilor a fost dimensionat în funcție de necesarul de lichidități și de dimensiunea întreprinderii, respectiv 18 luni în cazul IMM-urilor sau 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie.
Conform datelor FNGCIMM, la data de 30 iunie 2021, au fost înregistrate în aplicația instituției un număr de 8.144 de solicitări de garantare, dintre care aproximativ 7.252 sunt aferente Programului IMM Invest, indicând un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 44%, restul de 891 de solicitări fiind în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, cu un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 85%.
Pe parcursul a două luni de funcționare a Programului, au fost aprobate 4.106 credite, cu o valoare de finanțare de aproximativ 3,72 miliarde lei și o valoare de garantare de aproximativ 3,05 miliarde lei.
sursa: mfinante.gov.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News