Actualitate
Plafonarea plăților în numerar: Proiecul de lege va fi aprobat de Parlament până în vară. Măsuri pentru încurajarea tranzacţiilor electronice
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Dan Manolescu a declarat marți, în cadrul unei conferințe pe teme de fiscalitate, că proiectul de lege privind plafonarea plăților în numerar va fi aprobat în Parlament până la finalul sesiunii parlamentare din această vară.
”Proiectul este în Camera Deputaților, a fost aprobat de Senat în toamna anului trecut și ne așteptăm să fie aprobat în plen până la finalul sesiunii din vara acestui an”, a precizat Manolescu.
Referitor la plata obligațiilor bugetare în numerar, reprezentantul Finanțelor a precizat că actul normativ prevede o excepție până în momentul în care se implementează proiectul privind plata impozitelor și taxelor cu cardul bancar, astfel încât plafonarea să nu fie interpretată drept o barieră de către cei care au de plătit impozite și taxe.
Dan Manolescu a mai precizat că și proiectul privind loteria fiscală a mai fost modificat, la nivel de proceduri, și va fi repus în dezbatere publică.
Reprezentanții companiei de consultanță PwC România susțin că încurajarea plăților electronice reprezintă un instrument eficient în reducerea evaziunii fiscale, având în vedere că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la gradul de colectare al TVA, de 50%, iar la nivelul încasării impozitelor, România ajunge la un procent de 29%-30% din PIB, în timp ce Bulgaria, în urma unui program derulat cu Banca Mondială, a ajuns la un procent de 35% din PIB, iar media UE este de 37 — 38% din PIB.
Potrivit lui Daniel Anghel, partener consultanță fiscală din PwC România, dintr-un studiu realizat de compania de consultanță reiese că state care au un sistem online de declarare și plată a impozitelor bine pus la punct, precum Suedia, Olanda, Finlanda, au cele mai grade de colectare din Europa.
Pe de altă parte, Dan Manolescu a vorbit, în conferința de marți, și despre procesul de rescriere a celor două Coduri, Fiscal și de procedură Fiscală, menționând că documentele vor fi trimise în Parlament până în data de 15 martie 2015.
Sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News