Economie
Plafonarea tarifelor la polițele RCA, prelungită încă 3 luni. Ciolacu: ”Decizie pentru milioane de proprietari de autoturisme”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că executivul prelungește plafonarea prețurilor la polițele RCA pentru automobile cu încă 3 luni, până la sfârșitul anului 2024.
Acesta a precizat că decizia e luată la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a evita ”apariția unor dezechilibre în piață și creșterea prețurilor la aceste polițe auto”.
”Luăm azi o decizie importantă pentru milioane de proprietari de autoturisme. Prelungim plafonarea prețurilor la polițele RCA pentru încă 3 luni, până la sfârșitul anului 2024” a spus premierul Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.
Potrivit acestui proiect, prelungirea plafonării tarifelor RCA ar urma să fie menținută până la 31 decembrie 2024.
Potrivit iniţiatorilor, în prezent în piaţa asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticenţă în ceea ce priveşte apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asiguraţi.
De asemenea, există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieţei atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piaţă semnificative deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare ceea ce arată un grad scăzut de concurenţă.
„În ceea ce priveşte dezechilibrele existente în piaţa asigurărilor RCA este de menţionat numărul ridicat de cazuri prelucrate încadrate în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, observându-se o creştere semnificativă a acestora cu aproximativ 19.000 de cazuri faţă de începutul lunii iunie, societăţile preluând în asigurare un număr de aproximativ 7.500 de astfel de cazuri pe lună de la începutul anului 2024.
Cu referire la gradul de cuprindere este de menţionat că acesta este în continuare scăzut faţă de angajamentul asumat de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de la Ministerul Finanțelor.
Totodată, se observă existenţa în continuare a aceloraşi împrejurări excepţionale, care denotă un dezechilibru între cerere şi ofertă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News