Connect with us

Eveniment

Plafonarea tarifelor RCA 2025: Guvernul ia în calcul prelungirea cu încă 3 luni

Publicat

Plafonarea tarifelor RCA 2025: Guvernul ia în calcul prelungirea cu încă trei luni a plafonării tarifelor pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto.

Potrivit unui proiect publicat spre consultare publică pe site-ul Ministerului de Finanțe, măsura aplicată în premieră acum doi ani, ar urma să fie valabilă începând cu 1 aprilie până pe 30 iunie, transmite RADOR.

În nota de fundamentare se precizează că prelungirea este necesară având în vedere că pe piața asigurărilor RCA sunt prea puține societăți care vând polițe, ceea ce arată un grad scăzut de concurență.

La capitolul dezechilibre este menționat și numărul ridicat de cazuri prelucrate, încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat, precum și faptul că din 10,5 milioane de autovehicule înregistrate oficial, doar 7,65 milioane au RCA.

Potrivit documentului, deși situația actuală poate fi considerată una de criză, starea financiară a firmelor de asigurări auto este solidă, în condițiile în care valoarea primelor a fost mai mare cu 7% în 2024 față de anul precedent.

Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 se aplică până la data de 30 iunie 2025.

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 aprilie 2025”, se menționează în proiect.

Plafonarea tarifelor RCA 2025: Context

Prin HG 298/2023 au fost stabilite tarifele la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, acestea urmând a fi valabile pentru o perioadă de 6 luni, până la data de 10 octombrie 2023. Practic, tarifele RCA au fost plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2025.

Au fost plafonate și comisioanele la 8% din prima netă de distribuție. Această perioadă a fost prelungită succesiv până cel mai recent 31 martie 2025.

Se remarcă numărul mare de cazuri prelucrate încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat, observându-se o creștere semnificativă a acestora cu aproximativ 24.600 de cazuri față de începutul lunii decembrie 2024.

Societățile au preluat în asigurare un număr de aproximativ 7.500 de astfel de cazuri în anul 2024.

În primele 2 luni ale anului 2025, numărul mediu de cazuri preluate lunar de societățile de asigurare a crescut la aproximativ 8.000, notează Ministerul Finanțelor.

La sfârșitul anului 2024 exista un număr total de 10.785.260 de vehicule în parcul național, față de sfârșitul primelor 6 luni ale anului 2024 când exista un număr total de 10.566.656 de vehicule.

La data de 13 martie 2025 sunt asigurate un număr de 7.651.668 dintre acestea, față de luna decembrie 2024 când erau asigurate un număr total de 7.567.130.

Gradul de cuprindere în asigurare a parcului național auto este în continuare scăzut. Totuși, numărul de contracte RCA în vigoare la 13 martie 2025 este cu aproximativ 5% mai mare decât la finalul anului 2023.

Prețurile RCA au crescut

Chiar dacă tarifele au fost plafonate, prețurile RCA au crescut în medie cu 11% după un an și jumătate, dar ASF susține că n-a depistat asigurători care să fi schimbat modul de calcul al prețurilor.

Prețurile au crescut pentru că unele date care intră în formula de calcul, cum ar fi vârsta șoferului sau a mașinii, s-au schimbat odată cu reînnoirea poliței. Pe de altă parte, unii asigurători țin cont și de culoarea sau marca mașinii la stabilirea prețurilor RCA, potrivit hotnews.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement