Actualitate
Planul infrastructurii din Alba în 2013: Vezi în ce localități se vor asfalta drumuri și unde vor fi lucrări la canalizare și alimentare cu apă
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, a adus în atenție, în conferința de presă de vineri, planul pe 2013 referitor la lucrările de infrastructură, drumuri, apă, canalizare. Obiectivul principal este finalizarea unor lucrări deja începute în anii trecuți, dar există și proiecte pentru lucrări noi, atât de modernizare și reabilitare a unor tronsoane de drum, cât și de alimentare cu apă.
Iată localitățile cuprinse în planul Consiliului Județean Alba pe 2013:
Săptămâna viitoare încep lucrările la repararea tronsonului de 1,93 km de drum de la Drâmbar. La munte, pe DJ 750, Gârda de Sus – Ghețar, va fi finalizată porțiunea de 200 m de drum betonat de la gura ghețarului, după care se va ocntinua pe cei 12 km cu probleme.
În plan sunt cuprinse asfaltări în interiorul localităților Șpring, Ungurei, Roșia de Secaș și Cergău și asfaltarea porțiunii de 3,4 km între Tău și Secășel.
Cea mai importantă lucrare a anului 2013, potrivit lui Florin Roman, este Poiana Gălzii – Roica, din care se vor realiza anul acesta 7 km, iar anul viitor încă 8 km. Asfaltarea va fi realizată cel mai probabil la sfârșitul anului întrucât perioada de pregătire va dura mai mult, fiind zonă de munte.
De asemenea, sunt prevăzute lucrări pe DC 68, Ampoița – Lunca Mureșului, asfaltări în Henig, Strungar-Purcăreți, lucrări ce vor fi finalizate doar dacă se va găsi finanțare de la Guvern.
Proiecte pentru lucrări noi la drumuri sunt prevăzute în localitățile Ciuruleasa, Daia, Cenade, Valea Lungă, Lunca Mureșului, Teiuș.
Lucrări de alimentare cu apă se vor desfășura, în continuare, în Unirea (stadiu realizat 15%), Roșia de Secaș – Ungurei (30%), Sâncel (75%), Livezile (47%), iar lucrări noi se vor începe în Ciuruleasa și Lunca Mureșului.
Cât despre canalizare, se vor desfășura lucrări în localitățile Săsciori, Lunca Mureșului și Cenade în 2013. Planul de lucrări ce se intenționează să fie finalizate în 2013 cuprinde lucrări de alimentare cu apă la Vingard, Șpring, Doștat, Cunța și vor începe la Răhău. Lucrările vor fi finanțate din creditul contractat de Consiliul Județean Alba.
În 2013, se au în vedere și drumurile naționale care traversează Alba. În prezent, este pregătită finanțarea pentru DN 14 D Teiuș – Copșa Mică, studii tehnice DN 74 Brad – Alba Iulia și DN 75 Buru-Ștei, care vor intra în execuție în 2014. Au trecut de faza pregătitoare DN1 Sebeș-Cluj Napoca, pe 113,5 km pătrați, cu o valoare a investiției de întreținere și modernizare de peste 54 de milioane de lei, DN7 Sebeș – Șibot pe 23,7 km, valoare de peste 4,7 milioane lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News