Actualitate
Planul Naţional de Acţiune pentru Eficienţa Energetică: Contoare electrice mai inteligente pentru populaţie. Românii ar putea face schimbarea în următorii şase ani
În următorii şase ani, populaşia şi firmele din România ar putea fi obligate să-şi înlocuiască toate contoarele care măsoară consumul de curent electric cu unele noi, inteligente. Asta se arată în Planul Naţional de Acţiune pentru Eficienţa Energetică, lansat recent în dezbatere publica de Departamentul pentru Energie. Conform acestui document, nu mai puţin de 80% dintre consumatorii de energie electrică trebuie să dispună de sisteme de măsurare inteligente până în anul 2020.
Măsura se va implementa, pentru majoritatea populaţiei, în următorii şase ani, după cum se arată în Planul Naţional de Acţiune pentru Eficienţa Energetică, publicat, săptămâna trecută, pentru dezbatere publică, pe site-ul Departamentului pentru Energie din cadrul Guvernului României.
Reglementarea este cuprinsă într-o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului Europei din iulie 2009, ce prevede că „statele membre asigură implementarea unor sisteme de măsurare inteligenţă care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piaţa furnizării de energie electrică”.
Urmează ca Agenţia Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să aprobe, până la sfarşitul anului viitor, calendarul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, care va conţine datele calendaristice ale etapelor de implementare şi planul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă care să cuprindă lucrările de investiţii, valoarea acestora, sursele de finanţare, precum şi măsuri de informare a clienţilor finali.
sursa: realitatea
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News