Plata gărzilor și plata voucherelor de vacanță pentru medici, adoptate joi de Guvern prin Ordonanță de Urgență
Plata gărzilor și plata voucherelor de vacanță pentru medici se află pe masa ședinței de Guvern de joi.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţă că Guvernul adoptă ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă, potrivit Agerpres.
"Adoptăm ordonanţa de urgenţă convenită cu sindicatele din domeniul sanitar privind unele drepturi salariale, în special plata gărzii şi plata voucherelor de vacanţă.
Este o promisiune pe care Guvernul României şi-o respectă. Mă aştept ca şi cadrele sanitare să răspundă pe măsură, aşa cum au făcut medicii care au venit de acasă în noaptea tragediei de la Crevedia, să opereze urgent pacienţii ajunşi la spital", a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.
La finele lunii iunie, reprezentanţii Sanitas anunţau că au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, în urma negocierilor cu reprezentanţii Guvernului.
Foto: Pixabay
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (1)