Economie
Plata salariilor și pensiilor, impact major asupra bugetului. Ce spune ministrul Finanțelor despre cifrele pe 4 luni

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, atenționează că plata salariilor și pensiilor, precum și investițiile au avut impact major asupra bugetului. Acesta susține că noul guvern va trebui să aplice măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor.
”Execuția bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menținerea ritmului investițional și plata salariilor și pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriașă. România va putea atinge țintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor și crearea unui stat mai suplu”, a scris ministrul, pe Facebook.
Potrivit acestuia, ”în aceste patru luni, veniturile au crescut atât ca valoare, cât și ca pondere în PIB, ajungând la 200 de miliarde de lei. În aprilie, veniturile bugetare au fost de 59 de miliarde de lei, cu 16% mai mult față de aprilie 2024. Această creștere se datorează inclusiv unei colectări mai bune a TVA-ului.
În ceea ce privește cheltuielile, plata salariilor și pensiilor, precum și investițiile — care au atins un nivel record de peste 32 de miliarde de lei — au avut un impact major asupra bugetului. În schimb, am reușit să reducem risipa cu bunuri și servicii, înregistrând chiar o ușoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat”.
Ministrul transmite că diferența dintre venituri și cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%.
”Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanțiale, chiar și într-o perioadă marcată de provocări. Totuși, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli. Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”, mai precizează Tanczos Barna.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News