Connect with us
Advertisement

Actualitate

Plăţi POSDRU blocate din nou de Comisia Europeană, după nereguli constatate la selectarea proiectelor. Precizări de la Ministerul Fondurilor Europene

fonduri europene

Publicat

fonduri europene Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a fost anunţat de Comisia Europeană – Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune că plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) vor fi întrerupte din nou. CE a descoperit nereguli legate de procedurile de selecție a proiectelor, în urma unei misiuni de audit din perioada octombrie – noiembrie 2015.

Notificarea CE priveşte “întreruperea termenului de plată pentru cererea intermediară transmisă în 31 decembrie 2015, care conține cheltuieli efectuate de către beneficiari după luna august 2012”, se arată într-un comunicat MFE.

Este vorba despre suma de 167,9 milioane de euro, reprezentată de cheltuieli derulate în proiecte POSDRU

Motivele întreruperii vizează deficiențe în funcționarea sistemului de management și control al POSDRU, mai precis legate de procedurile de selecție a proiectelor și verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management și Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Aceste deficiențe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 oct – 10 nov. 2015, potrivit Ministerului Fondurilor Europene.

Analizăm această situație și suntem în legătură cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a identifica și lua măsurile necesare pentru ameliorarea funcționării sistemelor de gestionare și control aferente POSDRU și pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Această experiență ne confirmă că schimbarea radicală a modului de abordare cu privire la finanțările 2014-2020 este necesară”, a declarat ministrul MFE, Aura Răducu.

Autoritatea de Management pentru POSDRU va continua să verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor și să efectueze plăți pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate.

Pentru perioada 2007-2013, POSDRU a avut la dispoziție un buget de 3,4 miliarde de euro, fiind unul dintre cele mai importante programe finanțate din fonduri europene.

Nu este prima oară când fondurile europene ale României sunt întrerupte de Comisia Europeană, după nereguli găsite în proiectele derulate de beneficiari români, publici sau privaţi.
Cel mai recent, la sfârşitul 2014, Comisia Europeană a refuzat temporar plăţi POSDRU de 460 milioane de euro. Apoi, plata a fost deblocată, în octombrie 2015.

surse: fonduri-ue.ro, hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement