Actualitate
Ploaie de solicitări pentru reluarea turului întâi al prezidențialelor. Sesizări la CCR
SNSPA, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, publicația Calea Europeană, candidatul independent Cristian Terheș și alte entități au cerut joi Curții Constituționale să anuleze alegerile prezidențiale. Solicitările vin în contextul în care serviciile secrete au susținut că ”un actor statal” l-a susținut pe Călin Georgescu.
Publicația Calea Europeană a fost prima care a sesizat Curtea Constituțională și solicită reluarea turului întâi al alegerilor prezidențiale în condiții de legalitate.
Citește și Autosesizare în cazul primului tur al prezidențialelor. Procurorii ÎCCJ: Suspiciuni de infracțiuni electorale și spălare a banilor
Calea Europeană, în calitate de publicație mass-media care și-a asumat promovarea valorilor democratice europene și euro-atlantice în România, a sesizat joi Curtea Constituțională a României privind ilegalitățile identificate și comunicate de CSAT în legătura cu desfășurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale.
Și SNSPA sesizează Curtea Constituțională pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, pentru scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor, a declarat joi rectorul Remus Pricopie, pentru Edupedu.ro.
Tot joi, Florin-Leontin Abraham, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului din subordinea Academiei Române, a cerut CCR ”analizarea de urgență a conținutului informațiilor menționate anterior (documentele CSAT – n.red.), în vederea verificării integrității procesului electoral din România și, dacă este cazul, reluarea primului tur al scrutinului prezidențial”.
Contextul în care au loc aceste solicitări
Președintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Ministerul Afacerilor Interne în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, din data de 28 noiembrie 2024.
Cel mai important partener strategic al României, Statele Unite, au avertizat public cu privire la “impactul negativ grav” al interferenței unui actor străin în procesul electoral din România în turul întâi al alegerilor prezidențiale, precizând că “orice îndepărtare a politicii externe a României de alianțele sale occidentale prin interferența unui actor străin ar avea un impact negativ grav asupra cooperării România-SUA în materie de securitate“.
România i-a informat pe aliații din NATO cu privire la tentativa de influențare prin activități maligne a alegerilor prezidențiale și a transmis că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, a transmis și Ministerul Afacerilor Externe.
Într-o serie de postări pe rețeaua socială X, MAE amintește că autoritățile române au luat decizia de a declasifica și de a face publice rapoarte relevante ale serviciilor de informații privind operațiuni străine maligne, inclusiv finanțarea ilegală, amplificarea digitală a campaniei și atacuri cibernetice care au vizat alegerile prezidențiale din România.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News