Actualitate
PNL a modificat programul pentru europarlamentare. Hava trebuie să decidă până la 1 octombrie dacă va candida
Biroul Politic Național al PNL a modificat, sâmbătă, procedura și calendarul pentru desemnarea candidaților la europarlamentare. A fost prelungită perioada pentru depunerea candidaturilor, până la 1 octombrie. Dacă se hotărăște să candideze, Mircea Hava, primarul de Alba Iulia, mai are două luni la dispoziție să își depună candidatura.
Membrii PNL care vor să candideze în alegerile europarlamentare îşi vor depune candidatura la Secretariatul General până la data de 1 octombrie.
În dosarul de candidatură trebuie să existe un CV profesional, un CV politic şi un proiect pentru activitatea în cadrul Parlamentului European.
Primul loc pe lista de candidaţi va fi decis de Biroul Executiv, la propunerea preşedintelui PNL.
În cadrul listei de candidaţi ai PNL pentru alegerile europarlamentare, fiecare regiune de dezvoltare va avea câte 4 candidaţi plus unul supleant. Cele opt regiuni de dezvoltare vor fi ierarhizate în funcţie de rezultatul la alegerile locale şi parlamentare şi de sondajul de opinie efectuat de partid.
„Ierarhia candidaţilor pe listă va fi stabilită în funcţie de apartenenţa candidaţilor la o euroregiune, pentru respectarea reprezentării echilibrate a euroregiunilor şi de punctajul dobândit de fiecare candidat”, a stabilit BPN al PNL.
Criteriile de evaluare a candidaturilor sunt: experienţa politică, experienţa administrativă şi profesională, experienţa în relaţii internaţionale şi calitatea proiectului depus.
Evaluarea candidaturilor se va face de către BEx, în baza unui punctaj aferent fiecărui criteriu.
„Forma finală a listei de candidaţi va fi votată cel mai târziu în data de 15 noiembrie, de către Biroul Politic Naţional, conform prevederilor statutare, la propunerea BEx”, au stabilit liberalii.
Criteriile, procedura şi calendarul privind desemnarea candidaţilor la europarlamentare vor fi supuse votului în Consiliul Naţional al PNL care se va desfăşura la Parlament.
Sursă: Agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News