Connect with us
Publicitate

Actualitate

PNL Alba | “Administraţie se face-n minim doi: cum vrea Hava şi mai vedem noi”

Publicat

Reprezentanţii PNL Alba au transmis un comunicat de presă în care face referire la realizările de anul trecut prezentate de administraţia locală din Alba Iulia, condusă de primarul Mircea Hava. Aceştia consideră că “scrisoarea” edilului arată “ca un buletin de analize mai mult decât îmbucurător”, în condiţii de “criză”, însă că “dialogul deschis între cetăţeni şi primar lipseşte aproape cu desăvârşire”.

Vă prezentăm în continuare comunicatul integral:

“Scrisoarea lui Mircea Hava către albaiulieni, prin care cetăţenilor li se explică realizările administraţiei locale ale anului 2012, arată ca un buletin de analize mai mult decât îmbucurător. Radiografia făcută de domnul primar arată că Alba Iulia a crescut într-un an ca Făt Frumos, în ciuda faptului că 2012 a fost un an dur, tensionat, de criză majoră.

Dacă nu am fi ştiut mai bine cum stau în fapt lucrurile, am fi zis că în relaţia dintre Mircea Hava şi comunitatea albaiulienilor domneşte armonia şi că există într-adevăr un dialog transparent, deschis, între primar şi cetăţeni, în cadrul căruia aceştia din urmă nu numai că îşi pot spune punctul de vedere, dar sunt şi ascultaţi. Or, dialogul lipseşte aproape cu desăvârşire. Numai pentru spaţiile verzi din Alba Iulia, pe care primarul Hava şi le înregistrează la capitolul realizări, a fost nevoie de presiunea publică înverşunată a albaiulienilor, datorită cărora mai există de fapt spaţii verzi în oraş. Iar starea lor de spirit nu poate fi <calmată> doar printr-o platformă program de evenimente culturale şi sociale de prim rang, lăudabilă de altfel, pentru că Alba Iulia nu trebuie să fie proprietatea de care dispune primarul după bunul său plac. Alba Iulia e cetatea  albaiulienilor, a cetăţenilor care trăiesc în ea, cei care au cerinţe, nevoi, aşteptări, dar şi foarte multe frustrări.

Apreciem realizările administraţiei locale din anul 2012, mai ales că ele, în general, reprezintă exact ceea ce trebuie să facă un primar. Explicaţiile pe care trebuie să le primească cetăţenii despre ceea ce a făcut primarul de-a lungul unui an bugetar sunt normale, impuse de lege, şi nu trebuie să fie îndulcite artificial, într-un preambul la înştiinţarea de plată a taxelor şi impozitelor locale. Ne-am fi bucurat dacă Mircea Hava ne-ar fi scris şi despre cartierele întregi care nu au apă şi canal, dacă ar fi spus şi că lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canal au fost efectuate de SC Apa CTTA Alba sau că locuinţele ANL şi cele sociale s-au construit în principal cu fonduri guvernamentale.

Nu ar fi stricat, ba dimpotrivă, dacă tot există o relaţie între primar şi comunitate, atât de caldă, sinceră şi interactivă, ca Mircea Hava să le fi scris albaiulienilor despre contractele cu STP şi Florea sau despre dosarele penale de la DNA şi despre prejuduciile de milioane de euro care lui i se datorează. Nimic despre toate acestea, nimic despre faptul că nici în acest an nu vom avea bazin olimpic, nici ştrand, ceea ce înseamnă că albaiulienii vor fi din nou nevoiţi, asta dacă mai au cu ce, să meargă la Deva sau la Târgu-Mureş ca să facă o baie. Niciun cuvinţel despre un cinematograf şi nici despre faptul că tinerii care vor să vadă un film trebuie să meargă la Cluj-Napoca. În condiţiile în care am jucat finala Cupei României la baschet, nici despre sala polivalentă dorită de albaiulieni nu a scos primarul Hava o vorbă. Şi nu în ultimul rând, nu s-a scris nimic despre lipsa locurilor de muncă şi despre faptul că şomajul a crescut galopant, iar vântul bate în buzunarele albaiulienilor mai tare decât pe Platoul Romanilor. Iar starea buzunarelor cetăţenilor primarul Hava o cunoaşte foarte bine. Atât de bine şi de frumos a fost în 2012, încât, în primul trimestru al lui 2013, Direcţia de Venituri a Primăriei Alba Iulia a încasat cu 26 de milioane lei mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu toată reducerea de 10% de care puteau beneficia cei care îşi plăteau taxele şi impozitele integral până la sfârşitul lui martie.

Realitatea e că relaţia dintre Mircea Hava şi comunitatea albaiulienilor e practic inexistentă. Ceea ce pretinde primarul că a realizat <împreună> cu cetăţenii şi atitudinea sa faţă de cerinţele şi nevoile acestora demonstrează că, în Alba Iulia, administraţie se face în minim 2: cum vrea Hava şi mai vedem noi.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate