Politică
PNL și Klaus Iohannis reprezintă garanția că putem oferi acestei țări un adevărat proiect de dezvoltare (P)
De prea mult timp România face eforturi pentru a se desprinde de trecutul său comunist. Am trecut prin prea multe tranziții, după Revoluția sângeroasă din Decembrie 1989, dar societatea noastră încă nu s-a transformat complet, rămânând tot… profund românească. Ultimii ani nu au fost deloc simpli – au existat multe crize de natură să vulnerabilizeze statul – și, cu toate acestea, progresele obținute în perioada de când suntem parte a Uniunii Europene sunt de necontestat.
În aceste condiții, avem un om, un ardelean, care și-a asumat ca obiectiv fundamental, încă din 2014, acela de a construi o țară puternică, prosperă, cu o democrație autentică. Din păcate, climatul politic tulbure din ultimii trei-patru ani – până la instaurarea, iată, a unui nou guvern – a fost marcat de neîncrederea românilor în autoritățile publice, în ciuda unei relații normale de respect reciproc, care ar fi trebuit să existe între stat și cetățean. Prin tot ceea ce face, prin instituțiile sale, statul trebuie să fie în slujba cetățeanului, nu invers.
Acum, odată ce avem un nou Guvern, liberal, trebuie să vorbim de reconstrucție. În primul rând de încredere, de respect și de responsabilitate. Iar în acest domeniu, Președintele Iohannis a spus-o de nenumărate ori: administrația publică locală reprezintă unul dintre domeniile vitale pentru dezvoltarea României, însă, în ciuda acestui fapt, este marcată de numeroase disfuncționalități, care afectează bunul mers al comunităților locale. Situația actuală a procesului de dezvoltare locală ne arată că orașele mici și mijlocii din România au fost vitregite, chiar și după aderarea la UE, întrucât nu au fost eligibile decât la un număr restrâns de scheme de finanțare, fie cu fonduri europene, fie cu fonduri guvernamentale, uneori acordate discreționar și mai mult în scop de manipulare politică. Ce să mai vorbim de marea infrastructură, care este cea mai înapoiată dintre toate țările foste comuniste?…
Președintele Klaus Iohannis a cerut fiecărui partid de la Guvernare să ia măsuri pragmatice, care produc efecte pozitive imediate, să evolueze, în așa fel încât să rămână în opțiunea de vot a cetățenilor. Doar de acum înainte cetățenii vor vedea că PNL este singurul care respectă aceste cerințe. Progresele de la nivel local de până acum nu s-au datorat guvernelor precedente, ci se datorează, mai ales, determinării, priceperii și consecvenței cu care au acționat unii reprezentanți ai autorităților publice locale. Cazul județului și administrației publice liberale din Alba dovedesc cum autoritățile locale care și-au construit strategiile pe grija față de cetățean și dezvoltarea durabilă, au reușit și au dus la creșterea calității vieții în aceste comunități.
Bineînțeles că mai este mult de muncă. Și PNL nu va fugi de munca grea. Proasta guvernare a indus haos moral în administrație și a inhibat inițiativa antreprenorială, astfel s-a ajuns la situația ca România să fie țara cu cele mai puține IMM-uri la mia de locuitori. Relația stat – cetățean a devenit, în guvernarea PSD, una lipsită de etică și de un minim respect. Au fost făcute promisiuni lipsite de acoperire cu privire la siguranță și la nivelul de trai al românilor. În ultimii ani, guvernanții au spus doar jumătăți de adevăr și au distorsionat informațiile despre salarii, pensii și serviciile publice,mascând astfel deficiențele sistemului public. Fondurile europene ar fi trebuit să impulsioneze decidenții să dezvolte infrastructura, să asigure bunăstare. Cu toate acestea, vedem cum programele dedicate țării noastre au avut rate mici de absorbție, iar alocările de la bugetul de stat constituie prioritate doar la nivel declarativ.
Pe 10 noiembrie, românii sunt chemați la urne să-și aleagă președintele. Klaus Iohannis este cel care a blocat căpușarea întregului stat, cel care s-a opus eficient modului în care PSD a subjugat toate instituțiile,cel care s-a împotrivit înlocuirii politicilor de dezvoltare cu politica bunului plac. PNL a ajuns acum la guvernare și primul pas în simplificarea vieții publice constă în reducerea numărului de ministere și eficientizarea administrației centrale. Mai urmează mulți pași, dar criza statului de drept se încheie acum, printr-o bună colaborare a forțelor politice pro-democratice și pro-euroatlantice.
Programul electoral propus de Klaus Iohannis, este cel pe care PNL îl va sprijini integral și îl va completa cu o guvernare care pune în prim plan interesele cetățeanului, pentru creșterea calității vieții tuturor oamenilor. Iar noi – votând Klaus Iohannis – ne luăm angajamentul să oferim acestei țări un adevărat proiect de dezvoltare, pentru a ne îndeplini cel mai frumos vis,acela ca România pe care o purtăm în inimile noastre să devină realitate!
Simion Crețu
Prim-Vicepreședinte PNL Alba
Material realizat la comanda PNL, cod mandatar financiar: 31190005
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News