Policlinica din Ocna Mureș, renovată și modernizată cu bani din PNRR. Policlinica din orașul Ocna Mureș urmează să fie renovată și modernizată printr-o investiție de peste 3,9 milioane de lei, finanțată prin PNRR. 

Primăria Ocna Mureș a lansat, pe 31 mai, în SEAP, o licitație pentru execuția lucrărilor de renovare energetică a Policlinicii din oraș, aflată pe strada Axente Sever, nr.43 A.

Publicitate

Valoarea totală estimată a contractului este de 3.946.456,83 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin PNRR.

Potrivit documentației, clădirea a fost construită în 1982 și are regimul de înălțime S + P + 2E, o suprafață construită de 524 mp și o suprafață construită desfășurată de 2.096 mp.

Policlinica din Ocna Mureș, renovată și modernizată cu bani din PNRR

Lucrări propuse:

  • izolarea termică a fațadei - parte vitrată
  • izolarea termică a fațadei - parte opacă (grosime termoizolație - 20 cm)
  • termo-hidroizolarea acoperișului de tip terasă (grosime termoizolație - 30 cm)
  • izolarea termică a planșeului peste subsol (grosime termoizolație - 10 cm)
  • repararea trotuarelor de protecție
  • repararea acoperișului de tip terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei
  • repararea elementelor de construcție ale fațadei
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție
  • crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități (montarea unui dispozitiv mobil pentru transportul pe scări a persoanelor cu dizabilități, realizarea unei rampe de acces în clădire, realizarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități)
  • executarea unor lucrări de recompartimentare interioară
  • reabilitarea instalației de iluminat
  • înlocuirea corpurilor de încălzire și a instalației de distribuție a agentului termic
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De asemenea, se are în vedere instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei (sisteme descentralizate de alimentare cu energie din surse de energie regenerabilă, instalații cu captatoare solare termice pentru preparare apă caldă de consum).