Actualitate
Poliţia Animalelor, în noua organigramă ANSVSA, ce va fi aprobată prin hotărâre de Guvern. Ce atribuţii va avea noua direcţie
În structura Autoriăţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va intra Poliţia Animalelor, care va verifica deţinătorii de animale şi îi va sancţiona pe cei care nu le hrănesc sau le maltratează, prin adoptarea unei hotărâri de Guvern. La nivel judeţean, fiecare direcţie ar urma să aibă doi-trei angajaţi cu atribuţii de protecţie a animalelor.
Direcţia Poliţia Animalelor este prevăzută în noua organigramă a ANSVSA, ce trebuie aprobată prin hotărâre de Guvern.
Poliţia Animalelor ar urma să se ocupe de controlul tuturor locurilor unde sunt ţinute animale, de la ferme, la pet shop-uri, incluzând grădini zoologice, circuri şi adăposturi, precum şi locuinţele unor deţinători, alături de transporturile de animale, a explicat pentru Mediafax Kuki Bărbuceanu, consilier în cadrul Direcţiei Generale Control Oficial din ANSVSA din care ar urma să facă parte şi această nouă structură.
Poliţia Animalelor va răspunde la sesizări, va merge în control şi va aplica sancţiuni contravenţionale principale – amenzi – şi complementare – confiscarea animalelor, când va constata încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor.
În cazul în care se impune confiscarea, va fi nevoie de adăposturi pentru animalele mari. În acest sens, reprezentanţii ANSVSA discută cu reprezentanţii consiliilor judeţene să înfiinţeze în fiecare judeţ un adăpost cu cel puţin 15 locuri pentru animale mari, a mai spus Bărbuceanu, adăugând că şi ONG-urile s-ar putea implica în rezolvarea acestei probleme. În prezent autorităţile nu au de cele mai multe ori unde să ducă un cal sau un alt animal mai mare care trebuie preluat pentru că este maltratat sau ţinut în condiţii improprii de stăpân, a precizat Bărbuceanu.
Transportul animalelor în bune condiţii va fi un alt aspect verificat de Poliţia Animalelor, întrucât şi aici se înregistrează abuzuri, a arătat Bărbuceanu exemplificând prin cazul cailor de la Letea care erau duşi la abator în mai 2011, fiind înghesuite zeci de animale într-un camion fără respectarea regulilor privind hrana şi adăpatul.
Poliţia Animalelor ar urma să aplice Legea de privind protecţia animalelor (Legea 205/2004, modificată prin Legea 9/2008), Legea privind câinii fără stăpân (Legea 258/2013 pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001), precum şi Regulamentul (CE) nr. 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului.
În cazul constatării unor fapte de natură penală, această structură va sesiza Poliţia Română, în cadrul unui protocol cu Ministerul Afacerilor Interne la care se lucrează de asemenea în prezent.
Ca direcţie, Poliţia Animalelor ar urma să aibă 15 angajaţi, în afara directorului. De asemenea, fiecare direcţie judeţeană a ANSVSA ar trebui să aibă câte doi – trei angajaţi cu aceleaşi atribuţii privind protecţia animalelor, a mai arătat Bărbuceanu.
Poliţia Animalelor nu va avea atribuţii noi faţă de cele pe care le are în prezent ANSVSA în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, dar va funcţiona ca o structură specializată pentru protejarea acestora.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Goga Mircea
miercuri, 23.04.2014 at 11:40
POLITIA CAINILOR VAGABONZI cand se infinteaza ?
Cam de asta am avea nevoie, noi cetatenii platitori de taxe si impozite si din 4 in 4 ani, spre marea noastra mandrie de romani, si VOTANTI .