Connect with us
Advertisement

Eveniment

Poliția nu mai trimite amenzile acasă. Condiția care modifică procedura de comunicare a proceselor verbale

Publicat

Poliția nu mai trimite amenziile acasă. Condiția care modifică procedura de comunicare a proceselor verbale. O nouă procedură a fost implementată la nivelul poliției rutiere. 

Este vorba șoferii care refuză să primească procesul verbal, în momentul constatării. Până de curând procesul verbal era trimis de polițiști prin poștă. Însă acest lucru s-a schimbat. 

Dacă interacțiunea dintre șofer și polițist a fost înregistrată audio video, se va considera că procedura de primire a documentului a fost îndeplinită.

Condiția care modifică procedura de comunicare a proceselor verbale

În contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în scopul creșterii siguranței rutiere, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba aduc la cunoștința conducătorilor de vehicule noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravenției.

Poliția nu mai trimite amenzile acasă

Astfel, procedura comunicării procesului-verbal atunci când contravenientul, deşi prezent la încheierea procesului-verbal, refuză primirea acestuia: dacă refuzul primirii procesului-verbal este înregistrat audio-video de către polițist, cu un mijloc tehnic din dotare, acest aspect fiind menționat în cuprinsul documentului de constatare, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc.

Prin urmare, este de reținut faptul că unitatea din care face parte agentul constatator nu mai este obligată să comunice la domiciliul contravenientului un exemplar al procesului-verbal.

Șoferul va merge după amendă

Pentru a obține o copie, demersurile vor fi întreprinse de către contravenient care va trebui să solicite, ulterior, emiterea acesteia unității din care face parte agentul constatator.

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba sunt prezenţi pe drumurile publice din judeţ, pentru menţinerea unui climat rutier sigur şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, comunicându-le participanților la trafic și noile prevederi.

Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să manifeste prudenţă, să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren, au precizat într-un comunicat de presă reprezentanții IPJ Alba.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement