Connect with us
Advertisement

Eveniment

Polițist din Alba, acuzat de luare de mită și introducerea unor telefoane în arestul IPJ. A fost plasat în AREST la domiciliu

Publicat

Un polițist din cadrul IPJ Alba a fost plasat în arest la domiciliu de magistrații Tribunalului Cluj, fiind inculpat într-un dosar penal.

Potrivit surselor Alba24, este vorba despre un polițist care lucra la centrul de reținere (arestul) din cadrul IPJ Alba. 

Acesta este acuzat că ar fi introdus în arest, în mod ilegal, telefoane mobile. De asemenea, este acuzat că ar fi luat mită.  Dosarul este instrumentat de DIICOT Cluj.

Polițistul din Alba este inculpat alături de alte trei persoane.

Măsura plasării sub arest la domiciliu a fost luată sâmbătă. El nu are voie să ia legătura cu alte persoane din dosar și va fi monitorizat electronic.

Comunicatul IPJ Alba

”Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost informat cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu.

În conformitate cu prevederile legale, acesta va fi suspendat din activitate, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.

Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!” au transmis reprezentanții IPJ Alba, sâmbătă seară.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement