Polițist rutier din Alba, condamnat la ÎNCHISOARE cu EXECUTARE după ce a luat șpagă de la un agent sub acoperire
Un polițist rutier din Abrud a fost condamnat pentru luare de mită la închisoare cu executare, după ce a primit șpagă de la un agent sub acoperire.
Mai exact, acesta a primit bani pentru a-l ierta pe agentul sub acoperire, care a comis o infracțiune rutieră. După doi ani de la trimiterea în judecată, polițistul, Mihai. V.A, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, de către magistrații Tribunalului Alba.
Potrivit unui comunicat de presă emis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ”în fapt, s-a reținut că, la datele de 28.10.2018, respectiv 12.06.2019, inculpatul, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba – Poliţia Oraşului Abrud – Compartimentul Rutier, a pretins şi primit de la denunţător, iar ulterior de la investigatorul sub acoperire, sumele de 400 lei, respectiv 200 lei, pentru a nu îndeplini un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv sancţionarea contravenţională a celor două persoane pentru abateri la regimul rutier.
În cauză, urmărirea penală a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba şi Centrul Operaţional 3 Cluj Napoca”, au transmis procurorii la data trimiterii în judecată.
Decizia în primă instanță a fost dată de magistrații Tribunalului Alba, în data de 14 iulie 2022, iar pe lângă cei patru ani de închisoare cu executare, judecătorii au dispus și confiscarea a 600 de lei, banii primiți ca șpagă.
Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)