Actualitate
Poliţiştii au reţinut aproape 2000 de permise de conducere, în minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii. Amenzi de peste 13 milioane lei
Aproape 2000 de permise de conducere reţinute, amenzi de peste 13 milioane lei, bunuri confiscate şi infracţiuni constatate în flagrant delict. Sunt rezultatele poliţiştilor care au fost la datorie, în acest weekend prelungit.
În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, 8.900 de polițiști au fost de serviciu, suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor, transmite IGPR.
În perioada 1 – 4 iunie, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 1.645 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 2.824 de infracţiuni.
Dintre acestea, 588 de fapte penale au fost constatate în flagrant delict.
În urma activităților de investigații desfășurate, au fost depistate 46 de persoane urmărite în temeiul legii.
De asemenea, au fost aplicate 37.180 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 13.470.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 800.000 de lei.
Din totalul amenzilor contravenţionale, 5.511 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 29.245 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (209 pentru consum de alcool la volan şi 12.593 pentru conducere cu viteză excesivă).
Totodată, au fost retrase 639 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 1.899 de permise de conducere, dintre care 269 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 629 pentru viteză excesivă.
De asemenea, poliţiştii au intervenit la 12.154 de solicitări au venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News