Un tânăr din comuna Râşca, judeţul Cluj, a fost amendat de poliţiştii din Aiud şi a rămas fără marfa pe care o transporta cu o autoutilitară, după ce nu a putut prezenta acte legale de provenienţă şi transport pentru 29 de kilograme de îngheţată. Oamenii legii au confiscat produsele în valoare de 700 de lei.

Publicitate

Miercuri, la ora 16.17, poliţiştii de investigare a fraudelor din Aiud, împreună cu poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, în timp ce desfășurau activităţi de control a autovehiculelor de transport marfă, în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, pe DN 1, l-au depistat pe M.D.I., de 25 de ani, din comuna Râşca, judeţul Cluj, care transporta cu o autoutilitară 29 de kilograme de îngheţată, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Şoferul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, iar marfa transportată fără documente legale a fost indisponibilizată, în vederea confiscării.

foto: arhivă