Connect with us
Advertisement

Actualitate

Polițiștii din Alba au organizat acțiuni de prevenire a violenței domestice și disparițiilor de minori, în școli din județ

Publicat

Polițiștii din Alba au derulat, joi și vineri, acțiuni menite să prevină disparițiile de minori ori plecările voluntare de acasă și violența domestică.

Joi, 25 mai, de Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea a Criminalității și ce ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost prezenți în unități de învățământ și în centre de ocrotire pentru copii și au urmărit conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă de acasă ori din centrele de ocrotire.

O altă componentă a activităților a vizat informarea părinților și tutorilor legali despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copiii și a unei bune comunicări pentru rezolvarea divergențelor și problemelor specifice vârstei lor.

Cauzele ce duc la disparițiile de minori sau plecări voluntare ale acestora

Studiile și analizele în domeniul acestui fenomen au relevat că printre cauzele generale care au dus la înregistrarea disparițiilor, se regăsesc:

  • lipsa de atenție sau de interes/neglijare fată de nevoile copilului aflat în dezvoltare, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați
  • lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri şi interesul pentru studiu arătat de copii
  • rigiditatea regulilor de conviețuire
  • lipsa de comunicare în familie sau în central de ocrotire
  • modele de comportament disfuncționale receptate
  • lipsa interesului pentru studii
  • practicarea cerșetoriei
  • lipsa de organizare a vieții
  • rezolvarea conflictuală a diferendelor
  • antecedente penale ale membrilor familiei
  • consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei
  • starea materială precară, care determină neglijarea funcției de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor față de copii, spiritul de aventură etc.

Prevenirea violenței domestice

Vineri, 26 mai, în ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalității, polițiștii au avut întâlni cu tinerele mame aflate Centrul Maternal ”Speranța” din Alba Iulia, care au fost consiliate în legătură cu modul în care trebuie să reacționeze în cazul în care sunt victimele unor abuzuri și măsurile de protecție ce pot fi solicitate de victimă.

Tinerele au primit și informații legate de ordinul de protecție provizoriu și ordinul de protecție emis de către instanță.

Totodată, zeci de copii care învață în școlile din județ au primit informații legate de violența domestică și materiale cu recomandări preventive. Împreună cu aceștia a fost abordat și subiectul prevenirii faptelor de violență în unitățile de învățământ și pericolul reprezentat de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement