Actualitate
Polițiștii din Alba au organizat acțiuni informativ – preventive legate de violența în școli, pentru elevii din Câmpeni
Elevii din Câmpeni au fost consiliați, în această săptămână, de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în legătură cu prevenirea violenței în mediul școlar, bullying-ului, cyberbullying-ului și alte aspecte legate de siguranța lor.
Astfel, elevii Colegiului Național “Avram Iancu” Câmpeni și ai Școlii Gimnaziale Câmpeni au participat la discuții cu tematică diversă, prin intermediul căreia polițiștii i-au ajutat pe elevi să conștientizeze consecințele asociate comiterii unor fapte antisociale și ale absenteismului sau abandonului școlar.
Discuțiile s-au concentrat asupra violenței în mediul școlar, fiind explicat conceptul de bullying/ cyberbullying, s-au referit la traficul de persoane și la consecințele nefaste ale consumului de droguri, tutun și alcool de către tineri.
O altă temă de interes a fost cea privind profesia de polițiști. Elevilor le-au fost prezentate şcolile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne care pregătesc agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi condiţiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească, pentru a participa la concursul de admitere la o şcoală de poliţie.
Au fost discutate aspecte legate de abilităţile necesare unui poliţist, avantajele oferite tinerilor ce urmează şcolile de poliţie (gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor), iar elevii au fost invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească din timp pentru o eventuală admitere la o şcoală de poliţie.
Copiilor le-a fost reamintit și faptul că data de 25 martie are, pentru poliţişti, o însemnătate deosebită, în această zi fiind sărbătorită Ziua Poliţiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News