Eveniment
Polițiștii rutieri din Alba au lăsat 69 de șoferi fără permis. Acțiune de amploare în județ și amenzi de aproape 80.000 de lei
În săptămâna precedentă, polițiștii rutieri din județul Alba au constatat 9 infracţiuni rutiere şi 1.012 abateri de natură contravențională, în urma unei acţiuni care a avut ca scop creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice din județ. Șaizeci și nouă de conducători auto au rămas fără permis.
În perioada 18 – 24 ianuarie 2021, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acţiune care a avut ca scop creșterea siguranței rutiere şi depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.
Cu ocazia acţiunii, au fost aplicate 1.012 amenzi, care au sancționat abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Dintre acestea, 471 au fost aplicate pentru viteză, 12 pentru conducere sub influența alcoolului, 20 petru neacordare de prioritate, 5 pentru depășire, 62 pietonilor care s-au angajat în traversare prin loc nepermis, iar restul pentru alte abateri.
Au fost reținute 69 de permise de conducere și au fost constatate 9 infracțiuni rutiere, din care 5 de conducere sub influența alcoolului.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 79.460 lei.
Sursă: IPJ Alba
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News