Polițiștii rutieri din județul Alba sunt duminică pe principalele șosele din județ unde folosesc sistemul e-SIGUR pentru monitorizarea traficului în zonele cu risc rutier. Radarele montate pe trepiede mobile surprind șoferii care depășesc viteza legală sau încalcă alte reguli de circulație. Proprietarii vehiculelor vor primi notificări la domiciliu și vor trebui să comunice cine se afla la volan în momentul abaterii.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri acționează duminică, 11 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.

Publicitate

Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real,  vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.

Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Publicitate

Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.