Connect with us
Advertisement

Actualitate

Pompierii din Alba au intervenit într-o singură zi pentru a stinge 9 incendii de vegetație uscată

invendiu vegetatie

Publicat

Pompierii mai multor unități subordonate Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea din Alba, au intervenit într-o singură zi pentru a stinge 9 incendii de vegetație uscată provocate de utilizarea necorespunzătoare a focului deschis. În total au ars aproximativ 81 ha de vegetaţie uscată, mărăciniș, lăstăriș și litieră și 1,5 ha plantație de nuci.

Potrivit ISU Alba, în data de 05 noiembrie 2018, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba au intervenit pentru stingerea a nouă incendii de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș și litieră pe raza localitățiilor Sălciua de Jos, Sîncel, Henig (comuna Berghin), Galda de Jos, Vama Seacă (comuna Hopîrta), Pîclișa (municipiul Alba Iulia), Bucerdea Grânoasă, Ciumbrud și Rimetea.

În total au ars aproximativ 81 ha de vegetaţie uscată, mărăciniș, lăstăriș și litieră și 1,5 ha plantație de nuci.

Aceste incendii de vegetaţie uscată, litieră, mirişti şi resturi vegetale au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a focului deschis.

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi vă aducem la cunoştiinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

-Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie

-Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului

– Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA)

Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 25000-50000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba au intervenit, în data de 05.11.2018, la 20 de solicitări medicale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement