Actualitate
Pompierii, jandarmii, aviatorii MAI care rămân cu invaliditate după rănirea în misiune, menţinuţi în sistem. De sprijin beneficiază şi familiile lor

Actul normativ mai prevede că soţul sau soţia şi copiii militarilor decedaţi sau încadraţi într-un grad de invaliditate pot fi numiţi în funcţii militare sau civile fără susţinerea unui examen sau concurs, în unităţi ale MAI, în funcţie de studii şi experienţă.
Ordinul aprobat de Gabriel prevede că pompierii, jandarmii şi angajaţii Inspectoratului General de Aviaţie răniţi în misiuni rămân şi care rămân cu invaliditate pot ocupa funcţii militare sau civile, iar copiii şi soţii acestora s-ar putea angaja în unităţi ale MAI, în funcţie de studii, fără să susţină concurs.
Copiii aflaţi în întreţinerea militarilor din MAI încadraţi într-un grad de invaliditate sau decedaţi în misiune vor putea fi admişi în instituţiile de învăţământ ale ministerului.

Anterior acestei măsuri, în luna martie, ministrul Gabriel Oprea a aprobat un Ordin prin care se prevăd aceleaşi măsuri de sprijin pentru poliţişti şi familiile acestora.
sursa: mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News