Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ponta s-a recunoscut ÎNVINS la PREZIDENŢIALE, dar nu-şi dă demisia de la conducerea Guvernului. Iohannis: „Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”

Publicat

victor ponta premier Victor Ponta a declarat, duminică seară, după ora 23.00, că poporul are întotdeauna dreptate, precizând că l-a sunat pe Klaus Iohannis, pe care l-a felicitat pentru victorie. Totodată, a precizat că respinge categoric ideea demisiei din fruntea Guvernului cât timp colegii nu îi cer acest lucru.

„Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie şi eu şi toţi colegii mei, cât timp vom fi în poziţii publice, ne vom face datoria faţă de ţară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate şi e normal să fie aşa şi îmi doresc un singur lucru, ca să înţelegem că suntem o ţară democratică şi, aşa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte şi cei care vor să protesteze şi nu au de ce să protesteze”, a spus Ponta.

ponta-primul-mesaj-pe-facebook Ponta postase la puțin timp după EXIT POLL un mesaj pe facebook, de fapt o imagine care îl înfăţişează la un miting, împreună cu lideri social-democraţi, cu textul: „Astăzi am făcut România puternică! Vă mulţumesc pentru sprijin!”.  ”Așa este. Ați făcut o Românie puternică- a scris într-un comentariu un român aflat în Spania. Pentru că nimeni nu a reușit până acum să scoată, împotriva lui, atâta lume la vot .”

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică noaptea, la sediul PSD, că din numărarea paralelă a 95% din voturi, Klaus Iohannis are 53% din voturi iar Victor Ponta, 47% din voturi.

„Din 95% din secţii încărcate, este 53% la 47%  pentru Iohannis”, a spus Dragnea despre rezultatele numărătorii paralele a PSD.

Dragnea a reiterat faptul că Victor Ponta nu îşi va da demisia din funcţia de prmeier.

„Guvernarea va fi menţinută în continuare. Este vorba de peste 5 milioane de voturi pe care le-a luat, guvernarea va continua”, a spus secretarul general al PSD.

Dragnea i-a acuzat pe cei din ACL că au provocat „un curent de ură şi dezbinare, care a creat o falie în societate”.

Klaus Iohannis a postat, pe Facebook, duminică seară, o imagine cu mesajul: „Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”.

„Am câştigat! Ne-am luat ţara înapoi”, se arată în mesajul scris pe pagina de Facebook a lui Klaus Iohannis.

Mii de oameni au ocupat Piaţa Universităţii, după ce au manifestat, timp de peste cinci ore, pentru prelungirea scrutinului în diaspora şi împotriva autorităţilor şi a lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a ajuns, duminică noapte, în Piaţa Universităţii, în jurul orei 23:48, unde mii de manifestanţi scandează „Iohannis”, „Jos Ponta” şi „Ole, ole, Victor Ponta nu mai e”.

Manifestanţii au mai strigat „Klaus, Klaus, Klaus, ne-ai scăpat de Mickey Mouse”.

Candidatul ACL la prezidenţiale Klaus Iohannis a postat, miercuri noapte, pe Facebook, un filmuleţ de mulţumire adresat românilor, în care apare, la sfârşit, semnătura „Klaus Iohannis, preşedintele ales al românilor”.

Candidatul ACL la prezidenţiale Klaus Iohannis a postat, miercuri noapte, pe Facebook, un filmuleţ de mulţumire adresat românilor, în care apare, la sfârşit, semnătura „Klaus Iohannis, preşedintele ales al românilor”.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică noapte, că, după numărarea voturilor din 90,53% din secţiile de votare, „preşedintele României se numeşte Klaus Iohannis”, acesta obţinând 54,39% din voturi, potrivit numărătorii paralele a ACL.

Potrivit lui Blaga, în diaspora, după numărarea voturilor din 42% din secţii, Iohannis are 83,5% din voturi, iar Ponta – 16,5%.

Liderul PDL a mai spus că Iohannis a câştigat în Bucureşti, „într-o manieră categorică”, cu aproximativ 55% din voturi.

PONTA, luat la întrebări la Antena3:”Dacă  isi anunta infrângerea, trebuie sa stim si noi de ce si-a recunoscut infrângerea”

Presedintele PSD, Victor Ponta, a facut o declaratie scurta, in jurul orei 23.05, in care a recunoscut ca candidatul ACL Klaus Iohannis a castigat alegerile prezidentiale, declaratie care a starnit panica in studioul Antena 3, ai carei moderatori au ramas inmarmuriti de spusele premierului. La cateva momente, Mihai Gadea si-a pus colegii sa-l sune pe premier si sa afle de unde are informatia ca a pierdut alegerile.

“Vreau sa le multumesc tuturor romanilor care au venit la vot, sa spun ca poporul are intotdeauna dreptate, l-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru pentru victorie. Imi doresc un singur lucru: sa intelegem ca avem o tara democratica, asa cum eu accept rezultatele”, a spus Victor Ponta, apoi a plecat.

In tot acest timp, in studioul Antena 3 moderatorii reuniti in studio au ramas uluiti ca Victor Ponta a recunoscut intr-o declaratie publica faptul ca a fost invins.

“Ii rog pe colegii mei sa contacteze stafful tehnic sa dea mai multe informatii, de mai multe cuvinte, la finalul unei zile ca cea de astazi. Ii rog pe colegii mei sa stabilim aceasta legatura, sa aflam ce s-a intamplat si de unde au aceste rezultate. Daca Victor Ponta isi anunta infrangerea, trebuie sa stim si noi de ce si-a recunoscut infrangerea”.

Victor Ponta ar intentiona sa-si prezinte demisia maine la Palatul Cotroceni, a declarat Adrian Ursu.

“Noi chiar ne-am luptat cu Basescu de 10 ani, politicienii astia au fost si-n Guvernul Basescu, s-au mai si incurscrit, si-au dat si mana. Calitatea de dezamagire pe care o simt nu poate fi comparata”, a spus Mircea Badea.

VICTOR PONTA, INTERVENTIE TELEFONICA LA ANTENA 3

La cateva momente, Victor Ponta a intrat in legatura telefonica la Antena 3, insa discutia care a urmat nu a fost tocmai in tiparul ultimelor luni.

Victor Ponta:”Le multumesc pentru modul in care i-a informat pe oameni. Acum, poporul are dreptate. Pot face atat de multe lucruri bune din functia pe care o am. Am numaratoarea paralela si nu se punea problema sa le contestam. L-am felicitat pe dnul Iohannis, viata trebuie sa mearga mai deaparte. Domnul Dragnea are detaliile. Dnul Iohannis a fost votat in cea mai mare participare din 90 incoace”, a spus Ponta, care nu a stiut sa spuna cu ce procent a pierdut alegerile prezidentiale.

“Cum dle Ponta, dvs ati pierdut si nu stiti cu cat?”, a intrebat Radu Tudor. Sunteti sigur ca ati pierdut alegerile?”. “Da. Am numarat”, a spus Ponta.

“Imi pare rau ca nu am reusit. O sa vad de maine ce greseli am facut. Eu nu ma dau batut”, a spus Ponta intrebat ce le transmite alegatorilor.

Intrebat daca va demisiona, informatie vehiculata in presa, Victor Ponta a raspuns: “Nu, nu este adevarat, eu nu am ajuns prim-ministru de capul meu singur, ci sprijinit de oameni si forte politice. Daca la un moment dat acele forte politice imi vor cere, voi face ipasul inapoi. Nu cred ca e nevoie de asa ceva. Resping categoric ca-mi dau demisia atata timp cat nimeni din colegii nu mi-au cerut acest lucru”, a spus Ponta.

“Va gânditi la un document de coabitare cu Klaus Iohannis?”, l-a intrebat Radu Tudor. Ponta a spus: “Nu, nu”. Ar trebui sa va gânditi”, i-a sugerat moderatorul.

 

– See more at: https://www.mondonews.ro/bomba-victor-ponta-ar-putea-demisiona-luni-din-guvern-dupa-ce-a-recunoscut-ca-a-fost-invins-de-iohannis/#sthash.FlsI1gc6.dpuf

sursa: mediafax.ro, mondonews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate