Eveniment
Portal veterinar online, pentru vizualizarea rezultatelor analizelor efectuate în Laboratorul DSVSA Alba

Operatorii economici și persoanele fizice interesate au posibilitatea de a vizualiza online buletinele de analize efectuate în Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, după ce ANSVSA a lansat portalul veterinar, denumit ATLAS Vet Portal, ce poate fi accesat la adresa portal.ansvsa.ro.
Astfel, operatorii din domeniul alimentar, crescătorii de animale, fermierii și alte persoane interesate deopotrivă au posibilitatea să vizualizeze rezultatele analizelor de laborator, atât în domeniul sănătății animalelor, cât și al siguranței alimentelor.
Portalul permite utilizatorilor să acceseze istoricul rezultatelor analizelor efectuate în rețeaua Laboratoarelor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
De asemenea, operatorii economici trebuie să facă o solicitare scrisă către Institutele Naționale de Referință Veterinare sau Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene pentru a obține un cont unic de acces, cu utilizator și parolă.
Avantajele și funcționalitățile portalului veterinar includ:
- Acces sigur și facil pentru vizualizarea buletinelor de analiză;
- Istoricul analitic al tuturor buletinelor de analiză pentru fiecare partener/client;
- Verificarea în timp real a stadiului cererilor de analize în laborator (ex: în lucru, finalizată etc.);
- Informare rapidă asupra rezultatelor analizelor pentru probele înregistrate în cele 41 de laboratoare județene și cele 3 institute naționale de referință;
- Acces rapid la buletinele de analiză pentru personalul ANSVSA și DSVSA, în funcție de unitățile atribuite;
- Economie de timp prin vizualizarea rezultatelor analizelor, fără necesitatea deplasării la sediul laboratoarelor;
- Interfață optimizată pentru dispozitive mobile (telefoane inteligente, tablete etc.);
- Interconectare cu toate laboratoarele subordonate ANSVSA;
- Accesul la buletinele de analiză se face doar după aprobarea prealabilă a personalului autorizat din fiecare laborator;
- Transferul de date se realizează prin conexiuni securizate.
„Implementarea acestui portal reprezintă un pas important în procesul de digitalizare al instituției, iar partenerii noștri economisesc timp important prin accesarea online a propriilor buletine de analize”, au trasnsmis reprezentanții DSVSA Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News