Actualitate
Porți deschise la instanţele albaiuliene, în 25 octombrie: Cei interesați vor avea acces în toate compartimentele instituțiilor de justiţie

La Curtea de Apel Alba Iulia, agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, prezentarea şi utilizarea echipamentelor electronice de tip info-chioşc destinate justiţiabililor, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare şi aflare a soluţiilor dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sau a altor informaţii utile puse la dispoziţie pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia, precum şi difuzarea Ghidurilor de orientare pentru justiţiabili participanţilor la această manifestare şi a altor broşuri informative.
De asemenea, la Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia, pe lângă vizitarea compartimentelor din cadrul instanţelor, în special cele destinate relaţiei cu publicul, se poate vizualiza modul în care funcţionează programul informatizat ECRIS, vor fi prezentate modalităţile în care se pot obţine informaţii de pe Portalul instanţelor.
Această acţiune organizată anual cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii.
Curtea de Apel Alba Iulia este situată pe strada I.C. Brătianu nr. 1, iar programul de lucru este de la 8.00 la 16.00. Sediul Tribunalului Alba şi al Judecătoriei Alba Iulia se află în Piaţa Iuliu Maniu, nr. 24.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News