Connect with us
Advertisement

Economie

Posibila infestare cu ploșnițe la un magazin IKEA din România. Precizările ANPC – Protecția Consumatorilor și ale companiei

Publicat

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut precizări despre cazul de posibilă infestare cu ploșnite la un magazin IKEA din Capitală. Se fac verificări, în contextul în care situația a fost semnalată pe o platformă de socializare.

Și IKEA a comunicat că se face o investigație internă. Potrivit sursei citate, clienții nu au motive de îngrijorare.

”I-am rugat pe colegii mei să facă o verificare amănunțită, pentru că în condițiile în care se vor găsi urme de prezență a acestor insecte, cu siguranță putem lua în calcul și faptul că parte dintre bunurile, din produsele comercializate au fost eventual infestate.

(…) Vom verifica în amănunt această situație, tocmai pentru a ne asigura că putem transmite consumatorilor fie lucruri ce țin de siguranța acestora, fie legate de măsurile pe care le-am luat”.

(…) Nu te gândești că te duci într-un magazin de nivelul celor de la Ikea și îți cumperi mobilă şi în mobilă găsești și pe alții cu care să împarți eventuali chiria apartamentului.

(…) în cazul în care se dovedește prin sondaj că există ploșnițe și în cutiile produselor aflate acolo, lucrurile vor îmbrăca o cu totul altă formă”, a anunţat președintele ANPC, Horia Constantinescu, luni, la Antena 3.

Precizările IKEA

Sursa citată menționează și precizările IKEA. Potrivit acesteia, zona posibil afectată ar fi cea de depozitare și nu și cea comercială sau produsele de larg consum.

„La Ikea România, sănătatea și siguranța clienților și a colegilor noștri sunt o prioritate pentru noi.

În ceea ce privește subiectul legat de prezența unor ploșnițe în cadrul magazinului Ikea Pallady, am inițiat imediat o investigație internă și în prezent analizăm circumstanțele legate de acest potențial incident.

Din informațiile preliminare, zona posibil afectată este cea de depozitare recuzită a magazinului și nu s-au extins în zona comercială a magazinului sau în produsele de larg consum, destinate publicului.

În funcție de rezultatele investigației, vom începe să implementăm imediat toate măsurile necesare pentru a rezolva problemele identificate”, se arată în comunicatul magazinului, potrivit sursei citate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement