Economie
Poșta Română se digitalizează: 3.000 de cutii poştale electronice vor fi amplasate în oficiile poștale
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă extinderea portofoliului de produse şi demarează procesul de achiziţionare a 3.000 de cutii poştale digitale. Investiţia face parte din strategia investiţională de modernizare şi digitalizare a operatorului poştal, cu finanţare externă de 40 milioane de euro.
Cutiile poştale urmează să fie amplasate atât în oficiile Poştei Române cu acces non-stop, cât şi în alte oficii poştale şi zone strategice de interes de pe teritoriul ţării, astfel încât să fie accesibile pentru utilizare de către toţi clienţii şi firmele de curierat.
„Investiţia în aceste cutii poştale digitale şi, de asemenea, în liniile automate de sortare face parte dintr-un proiect pe care îl avem în plan pentru dezvoltarea companiei, în beneficiul clienţilor noştri. Acesta este doar punctul de plecare, urmând să derulăm şi alte investiţii menite să îmbunătăţească experienţa clienţilor cu Poşta Română şi să ajute la extinderea companiei, atât în România, cât şi în străinătate (…)”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al CNPR.
Rețea de livrare pentru magazinele online
În paralel cu acest proiect, Poşta Română va dezvolta o reţea de livrare pick-up/drop-off pentru magazinele online.
„Acest serviciu nou este conceput ca urmare a creşterii comerţului electronic şi va oferi o altă opţiune de livrare consumatorilor finali care cumpără online, fiind disponibil în peste 3.000 de locaţii, oficii poştale şi zone strategice de interes.
Investiţia în Sisteme de Sortare Automatizată va contribui la reducerea timpului de tranzit pentru transportul coletelor în România şi face parte din strategia de modernizare a Poştei Române.
Aceste noi proiecte vor fi susţinute de o echipă de consultanţă externă condusă de Gian Sharp, care, în calitate de fost CEO al DHL România şi Cargus, are o experienţă semnificativă pe piaţa internă de curierat”, se arată în comunicat.
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%).
Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
sursă: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News