Actualitate
Poșta Română se modernizează: Licitații de peste 21 milioane de euro pentru înnoirea infrastructurii IT. Timpul de aşteptare la ghişeu va scădea
Compania Naţională Poşta Română a anunțat, marți, lansarea a două licitaţii care vizează proiectul integrat de dezvoltare a reţelei de comunicaţii electronice a companiei. Valoarea totală a celor două contracte se ridică la 77,2 milioane de lei (17 milioane de euro, respectiv 21,7 milioane euro cu TVA), iar anunţurile aferente procedurilor au fost publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al companiei, în 8 februarie 2016 va avea loc deschiderea ofertelor privind achiziţia de echipamente IT care vor permite implementarea unui sistem informatic performant în Poşta Română şi a unei soluţii virtuale de cloud privat. Valoarea acestui contract se ridică la 59,6 milioane de lei (13 milioane de euro).
Cea de-a doua deschidere de oferte va avea loc în 9 februarie 2016, pentru achiziţia unor servicii de telecomunicaţii. Contractul în valoare de 17,5 milioane de lei (3,8 milioane de euro) reprezintă cea de-a doua componentă a proiectului integrat.
”Acest proiect este esenţial pentru dezvoltarea companiei şi mă bucur de faptul că am reuşit, cu eforturi susţinute, să-i dăm o traiectorie certă de implementare. Scopul nostru este ca, în 2016, operatorul naţional de servicii poştale să iasă din zona tehnologiilor depăşite, care au creat atât de multe blocaje şi care nu i-au permis să deruleze într-un mod eficient operaţiunile comerciale. Îmi exprim încrederea ca furnizorii interesaţi de acest proiect să dea dovadă de seriozitate şi de corectitudine, pentru a-l putea implementa în cel mai scurt timp”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.
Proiectul ”Optimizarea şi Dezvoltarea Reţelei de Comunicaţii Electronice a Poştei Române” vizează implementarea unui sistem informatic integrat şi centralizat, performant, aliniat la standarde europene, pentru a asigura folosirea eficientă a resurselor şi securitatea datelor. Scopul proiectului este să creeze o reţea suplă şi rapidă, care să permită o îmbunătăţire sensibilă a proceselor operaţionale. În plus, numărul locaţiilor poştale informatizate cu legătură VPN, principală şi backup, va fi dublat, de la 1.000 la peste 2.000. Totodată, timpul de aşteptare la ghişeu va scădea considerabil.
Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.
sursa: posta-romana.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News