Eveniment
Poștaș din Sebeș, condamnat pentru abuz în serviciu. Nu a livrat zeci de scrisori și alte documente

Un poștaș din Sebeș a fost recent condamnat pentru abuz în serviciu. Cazul are legătură cu un alt dosar penal, în care opt fost poștași tot din Sebeș au fost condamnați pentru abuz în serviciu.
Ei au fost condamnați în urmă cu patru luni de magistrații din Alba Iulia.
În data de 25 iunie 2025, magistrații Judecătoriei Alba Iulia, l-au condamnat pe bărbat pentru abuz în serviciu. Motivarea instanței a fost făcută publică, fiind disponibilă pe portalul rejust.ro.
Pentru ce a fost condamnat
”În drept, fapta inculpatului care în luna martie a anului 2019, având calitatea de funcționar public, factor poștal distribuitor urban la Oficiul Poștal Sebeș în mod repetat, nu a livrat destinatarilor din raza oficiului Poștal Sebeș, corespondența expediată de diverși expeditori constând în 81 de trimiteri poștale, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 382,32 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”, au notat magistrații Judecătoriei Alba Iulia.
Pedeapsa primită
Pentru a primi o pedeapsă mai mică, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere al vinovăției cu procurorul de caz. Mai exact a încheiat un acord de recunoaștere al vinovăției, pentru o pedeapsă de 1 an şi 6 luni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, cu suspendare.
De asemenea a mai fost obligat la 60 de zile de muncă în folosul comunității.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News