Connect with us
Advertisement

Economie

Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de amnistia fiscală

Când intră pensiile în august 2024

Publicat

Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor care beneficiază de facilităţile ordonanţei privind amnistia fiscală. Asta prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Compania Naţională „Poşta Română” SA, în baza unei convenții cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va transmite o scrisoarea de informare privind beneficiile şi condiţiile de accesare a facilităţilor fiscale, inclusiv cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024.

Defalcat, va fi evidențiată valoarea acestora ce trebuie plătită şi, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării.

Poştaşii vor putea încasa datoriile la stat ale contribuabililor

De asemenea, Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale.

Asta în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.

Potrivit notei de fundamentare, MF consideră că o atenţie deosebită trebuie acordată categoriei de persoane fizice, care prin natura obiectului de activitate nu utilizează mijloace electronice de comunicare la distanţă şi nici nu a avut obligaţia de a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual.

În categoria potenţialilor beneficiari se regăsesc şi persoane fizice pentru care utilizarea internetului nu este o obişnuinţă sau se află în arii unde nu exista conexiune la internet.

Comisionul perceput pentru încasarea obligaţiilor bugetare de încasare prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, a sumelor aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate este de 4 lei, fără TVA, pentru fiecare operaţiune de încasare prin salariaţii poştali.

Amnistie fiscală prin ordonanță de urgență

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionarii creanţelor bugetare şi a deficitului în anul 2024 s-au reglementat cinci tipuri de facilităţi fiscale care vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la 31 august 2024.

Amnistia fiscală prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale.

În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.

De asemenea, ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement