Connect with us
Advertisement

Eveniment

POSTUL Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce ar fi bine să ții post negru în ajunul sărbătorii din 29 iunie

Publicat

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe în 22 iunie, iar astăzi este lăsatul secului. În 2019, postul ţine o săptămână, în perioada 22-28 iunie.

În 29 iunie, sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Se spune că în ziua praznicului, Sfântul Petru împlineşte o dorinţă importantă credincioşilor care ţin post negru în ajunul sărbătorii.

Vezi și MESAJE pentru sărbătoriţi, de Sfinţii PETRU și PAVEL. Idei de felicitări la celebrarea zilei numelui

Postul dinaintea acestei sărbători este unul uşor. Sâmbătă, 22 iunie şi duminică, 23 iunie, este dezlegare la peşte, dar şi luni, 24 iunie, când sunt Sânzienele. Marţi, 25 iunie şi joi, 26 iunie, este dezlegare la  vin şi ulei, astfel ca mai rămân doar două zile de post fără dezlegări.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile, anunță basilica.ro.

Tradiţii şi obiceiuri de Sânpetru

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.

Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă

În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste aruri şi la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şimiere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement