Actualitate
POSTURI în ADMINISTRAŢIE: Inspector debutant la DSP Alba, consilier juridic la AJPIS şi funcţii vacante la primăriile Cugir, Teiuş şi Galda de Jos
În perioada noiembrie-decembrie sunt scoase la concurs mai multe posturi din administraţia publică locală şi judeţeană din Alba. Vă prezentăm în continuare detalii despre organizarea concursurilor. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Posturile sunt pentru perioadă nedeterminată.
Concursuri organizate în noiembrie şi decembrie şi condiţii de participare:
Direcţia de Sănătate Publică Alba
– inspector, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Inspecția și Controlul Factorilor de Risc din Mediul de Viață și Muncă.
Condiţii:studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ingineriei chimice, specializarea controlul și securitatea produselor alimentare; cunoștințe operare PC.
Anunţ publicat în 18 noiembrie, termen limită pentru depunerea dosarelor de înscriere, 20 de zile.
Concurs: 17 decembrie 2014: proba scrisă; 19 decembrie 2014: proba interviu.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba
– consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Beneficii de Asistență Socială, Programe de Servicii Sociale, Incluziune Socială, Egalitate de Șanse
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; cunoștințe operare pe calculator: nivel mediu; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice minimum 9 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 11 decembrie 2014
Concurs: 29 decembrie 2014, ora 9:00: proba scrisă; data si ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Casa de Asigurări de Sănătate Alba
– consilier (medical), clasa I, gradul profesional superior
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medical; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
Termen limită de depunere a dosarelor: 25 noiembrie 2014, ora 10.00
Concurs: 9 decembrie 2014, ora 12.00: proba scrisă; 11 decembrie 2014, ora 12.00: proba interviu.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru Brașov – C.J.P.C. Alba
– consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul drept; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
Termen limită de depunere a dosarelor: 19 noiembrie 2014
Concurs: 2 decembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 4 decembrie 2014, ora 11:00: proba interviu.
PRIMĂRII:
Primăria ALBA IULIA
– consilier, clasa I, grad profesional superior în cadrul Direcției Urbanism, Amenajarea Teritoriului/Biroul Disciplină în Construcții
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licență inginerie civilă, ingineria instalațiilor, inginerie electrică, inginerie energetică, geologică, geodezică, mecanică, industrială și ingineria materialelor; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani; cunoștințe de operare PC: nivel avansat.
Anunţ publicat în 5 noiembrie, termen de depunere a dosarelor de înscriere 20 de zile.
Concurs: 5 decembrie 2014, ora 10.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Primăria Orașului CUGIR (6 posturi)
– inspector, clasa I, grad profesional principal în cadrul Direcției de Venituri, Compartimentul Urmărire, Control și Executare Silită a Taxelor și Impozitelor Locale.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile economie, contabilitate, finanțe, management, drept; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 8 decembrie 2014
Concurs: 17 decembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 19 decembrie 2014: proba interviu.
– inspector, clasa I, grad profesional debutant – Serviciului Public de Asistență Socială, Compartimentul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului.
Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative, asistență socială, drept.
Termen limită pentru depunerea dosarelor: 2 decembrie 2014
Concurs: 16 decembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 18 decembrie 2014: proba interviu.
– inspector, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, Compartimentul Consiliere Persoane Vârstnice.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative, asistență socială, drept.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 24 noiembrie 2014
Concurs: 10 decembrie 2014, ora 11.00 proba scrisă; 12 decembrie 2014: proba interviu.
– consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Urbansim, Amenajarea Teritoriului, Investiții, Cadastru (funcţie temporar vacantă).
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile inginerie mecanică, inginerie industrială; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 27 noiembrie 2014
Concurs: 2 decembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 4 decembrie 2014: proba interviu.
– inspector, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională.
Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; absolvent al unui program de perfecționare/ specializare profesională pentru manager proiect, organizat de M.M.P.S./M.E.C.I./A.N.F.P.; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Termen limită pentru depunerea dosarelor 12 noiembrie 2014
Concurs: 25 noiembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 27 noiembrie 2014: proba interviu.
– polițist local, clasa III, grad profesional asistent în cadrul Serviciului Poliția Locală – Compartimentul Protecția Animalelor
Condiţii: studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 6 luni.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 20 noiembrie 2014
Concurs: 9 decembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă; 11 decembrie 2014: proba interviu.
Primăria Municipiului SEBEŞ (3 posturi)
– şef birou, grad II – Biroul Contencios Juridic și Administrație.
Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 2 ani; cunoștințe operare PC: nivel mediu.
Termen limită de depunere a dosarelor: 4 decembrie 2014, ora 16.30.
Concurs: 15 decembrie 2014 proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
– consilier, clasa I, gradul profesional debutant – Compartimentul Relații Publice și Comunicare
Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul informatică sau ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației; cunoștințe operare PC: nivel avansat; cunoștințe de întreținere hardware și software; cunoștințe de bază în proiectarea și gestiunea bazelor de date; cunoștințe de configurare și întreținere rețele LAN; cunoștințe de securitate în Internet.
– referent, clasa III, gradul profesional superior – Compartimentul Situații de Urgență
Condiții: studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat; curs de inspector protecție civilă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 9 ani; cunoștințe operare PC: nivel mediu.
Termen limită de depunere a dosarelor de înscriere: 10 noiembrie, ora 16.30.
Concurs: 24 noiembrie 2014, ora 10.00 proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Primăria Municipiului AIUD (3 posturi)
– inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Direcția Economică – Compartimentul Impozite și Taxe Locale, Persoane Juridice; Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice
– inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Direcția Economică – Compartimentul Executare Silită și Încasări Venituri. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative, specializările: administrație publică; administrație europeană;
– polițist local, clasa I, gradul profesional debutant – Serviciul Poliția Locală – Compartiment Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor, Protecție Civilă, Situații de Urgență – Compartimentul Protecție Civilă, Situații de Urgență. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice.
Anunț publicat în 10 noiembrie, termenul de depunere a dosarelor este de 20 zile de la publicarea anunţului.
Concurs: 12 decembrie 2014, ora 10.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Primăria oraşului TEIUŞ
– consilier, clasa I, grad profesional principal în cadrul Serviciului Buget-Contabilitate, Finanțe, Ajutor Social, Administrație Publică, Transport – Compartimentul Buget.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 9 decembrie 2014, ora 13:00
Concurs: 19 decembrie 2014, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Primăria Municipiului BLAJ
– consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Biroului Juridic Contencios.
Condiții: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe juridice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
Termen limită pentru depunerea dosarelor: 13 noiembrie 2014
Concurs: 25 noiembrie 2014, ora 10:00: proba scrisă; 27 noiembrie 2014, ora 14:00: proba interviu.
Primăria comunei GALDA de JOS (4 posturi)
– consilier, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul Buget, Contabilitate. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
– referent de specialitate, clasa II, gradul profesional superior – Compartimentul Achiziții Publice. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
– inspector, clasa I, gradul profesional asistent – Compartimentul Executări Silite. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
– inspector, clasa I, gradul profesional debutant – Compartimentul Registratura, Arhivă. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative.
Concursul pentru aceste posturi este programat astfel:
– 8 decembrie 2014: data limită pentru depunerea dosarelor;
– 18 decembrie 2014, ora 10:00: proba scrisă;
– 22 decembrie 2014, ora 10:00: proba interviu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News