Connect with us
Advertisement

Administrație

POSTURI la DGASPC, Primăria Alba Iulia, Centrul cultural Sebeş, spitalul Cîmpeni şi alte instituţii din judeţ

muncaacasa

Publicat

În perioada următoare, sunt organizate mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Posturi vacante şi condiţii de participare la concurs:

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba

consilier, clasa I, gradul superior – Biroul Evidenţă Plată şi Prestaţii Sociale

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, în domeniul informatică, specializarea informatică; vechime în specialitate studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 6 martie 2018, ora 16:00

Concurs: 19 martie 2018, ora 11.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Centrul de îngrijire şi Asistenţă Baia de Arieş

– muncitor calificat IV (fochist)

Condiţii: studii generale, absolvite cu diplomă; curs de calificare fochist organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi.

– muncitor calificat IV (bucătar)

Condiţii: studii generale, absolvite cu diplomă; curs de calificare bucătar organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi.

Centrul de îngrijire şi Asistenţă Gârbova

masor debutant

Condiţii: studii medii, absolvite cu diplomă; certificat calificare masor

Locuinţa Protejată pentru persoane cu Handicap nr. 3, Gârbova

infirmier

Condiţii: studii generale, absolvite cu diplomă; minimum 6 luni vechime în profesie; curs de calificare infirmier organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi.

infirmier debutant

Condiţii: studii generale, absolvite cu diplomă; curs de calificare infirmier organizat de furnizori autorizaţi de formare profesională acreditaţi.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 12 martie 2018, ora 16.00

Concurs: 20 martie 2018, ora 11.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare: la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr, 68, Alba Iulia, tel. 0258/818.266, interior 115, mobil 0755.069.660.

Primăria Municipiului Alba Iulia

asistent medical – Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local“, Serviciul Baze Sportive şi Agrement, Compartimentul Bazin Olimpic.

Condiţii: studii de specialitate – studii postlieeale absolvite în specialitatea asistenţă medicală; vechime- minimum 6 luni în specialitatea studiilor; certificat de membru în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; autorizaţie de liberă practică pentru exercitarea profesiunii de asistent medical în unităţile medicale autorizate.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 9 martie 2018, ora 15:00

Concurs: 20 martie 2018, ora 11:00: proba scrisă – la Centrul de Resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Str. Gladiolelor nr. 3 A; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

muncitor necalificat la Serviciul Public „Administrarea patrimoniului local“, Serviciul Administrarea Activităţilor Domeniului Public.

Condiţii: studii generale; vechime în specialitate necesară -.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 12 martie 2018, ora 15:00

Concurs: 20 martie 2018, ora 11:00: proba practică – la Adăpostul Public al Câinilor fină Stăpân din municipiul Alba lulia, Str. Rogozului nr. 40; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon: 0372/586.473.

Primăria comunei Ciugud

– inspector de specialitate, grad profesional II în cadrul Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului.

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea: arhitectură/proiectare şi planificare urbană/urbanism şi administrarea teritoriului/amenajarea şi planificarea peisajului/construcţii civile, industriale şi agricole; vechime în specialitatea studiilor de minimum 3 ani.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 13 martie 2018, ora 16.00

Concurs: 22 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă; 26 martie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Comunei Ciugud, str. Principală, nr.141, judeţul Alba, telefon 0258/841.205

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

– inspector de specialitate, gradul I superior la Serviciul Contabilitate, Buget, Salarizare, Personal. Achiziţii, Administrativ, Gestiune.

Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă şi masterat în domeniul ştiinţelor umaniste (filologie, istorie, filozofie, antropologie etc.); fără vechime în specialitatea studiilor, constituie avantaj activitatea de voluntariat în domeniul cultural, ştiinţific, social, management de proiecte etc.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 19 martie 2018, ora 16.00

Concurs: 26 martie 2018, ora 10.00 proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Sebeş, bd Lucian Blaga nr. 45, telefon 258732939; email: contact@cclbsebes.ro.

Spitalul Orăşenesc Câmpeni

– asistent medical – PL – Laborator Radiologie şi Imagistică Medicală

Condiţii: diplomă de bacalaureat şi diplomă de absolvire şcoală postliceală sau echivalentă (PL) în domeniu, 6 luni vechime în specialitate; certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; adeverinţa tip emisă de către O.A.M.G.M.A.M.R.; curs de radioprotecţie; curs de specializare în domeniul Radiologie şi Imagistică Medicală (6 luni) conform Şcolii Naţionale de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 12 martie 2018, ora 15:00

Concurs: 21 martie 2018, ora 10:00: proba scrisă; 26 martie 2018, ora 10:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Spitalul Orăşenesc Câmpeni din Câmpeni, str. Horea nr. 63, judeţul Alba, telefon 0258771717, interior 49.

Primăria Comunei Jidvei

– referent, clasa III, gradul profesional debutant la Compartimentul Cadastru fond funciar.

Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, fără vechime corespunzătoare studiilor necesare exercitării funcţiei publice de referent, clasa III, gradul profesional debutant.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 19 martie 2018, ora 09:00

Concurs: 29 martie 2018, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Jidvei din Satul Jidvei, Județul Alba, str. Perilor nr. 15, telefon 0732.145.832.

Primăria Comunei Câlnic

– posturi temporar vacante în cadrul Proiectului „Resurse pentru Câlnic – Creşterea accesului la resurse la nivelul întregii comunităţi“, Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, axa prioritară 4 – „Incluziunea socială şi combaterea sărăciei”, Obiectiv Specific 4.1. „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate“ POCU/138/4/1/114930.

Condiţii: studii superioare cu diplomă de licenţă şi vechime în muncă minimum 9 ani.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 9 martie 2018

Concurs: 12 martie 2018, ora 09.00, proba interviu, 13 martie 2018, ora 09.00, proba scrisă; doar candidaţii admişi în urma interviului pot participa la proba scrisă.

Relații suplimentare se obțin la Primăria Comuna Câlnic, judeţul Alba, telefon 258747050.

ALTE POSTURI

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba

– consilier IA (S) – Compartiment Informatizare

Condiţii: studii superioare în specialitatea postului; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 9 ani vechime.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 7 martie 2018

Concurs: 15 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă; 19 martie 2018, ora 10.00: proba practică; 19 martie 2018, ora 12.00: proba interviu.

– consilier IA (S), Compartiment Juridic

Condiţii: studii superioare în specialitatea postului; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 9 ani vechime.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 7 martie 2018

Concurs: 15 martie 2018, ora 10.00: proba scrisă; 19 martie 2018, ora 10.00: proba practică; 19 martie 2018, ora 12.00: proba interviu.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba din Alba Iulia, strada Gabriel Bethlen nr. 7, judeţul Alba, telefon 0258/817.255.

Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie“ Alba Iulia

– administrator financiar

Condiţii: studii superioare de lungă durată în domeniul economic; vechime în contabilitatea bugetară minimum 6 ani; cunoştinţe operare PC, Word, Excel şi programe specifice contabilităţii (E.D.U.S.AL., R.E.V.I.S.A.L., F.O.R.E.X.E.B.U.G., CA.B., S.E.A.P.); cunoaşterea legislaţiei în vigoare; abilităţi excelente de comunicare;

Data limită de depunere a dosarelor: 7 martie 2018

Concurs: 15 martie 2018, ora 09.00 proba scrisă; 15 martie 2018, ora 13.00 proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie“, cu sediul în Alba Iulia, str. Călăraşi nr. 2, telefon 0258.811.820.

Primăria Municipiului Sebeş

– consilier IA – la Biroul Buget, Finanţe, Contabilitate, Salarizare.

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialitatea economică; vechime în specialitatea studiilor – minimum 9 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 9 martie 2018, ora 14:00

Concurs: 16 martie 2018, ora 11:00: proba scrisă – Sebeş, Parcul Arini nr. 1; 20 martie 2018, ora 12:00: proba interviu – Sebeş, Parcul Arini nr. 1.

– inspector, clasa I, grad profesional superior – Biroul Executări Silite şi Control Fiscal

Condiţii: candidatul trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – economice sau juridice; vechime în specialitatea studiilor – minimum 9 ani.

– inspector, clasa I, grad profesional asistent – Biroul Executări Silite şi Control Fiscal

Condiţii: candidatul trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – economice sau juridice; vechime în specialitatea studiilor – minimum 1 an.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 12 martie 2018, ora 14:00

Concurs: 19 martie 2018, ora 11.30: proba scrisă; 22 martie 2018, ora 14.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Sebeş.

Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeş

– îngrijitoare

Condiţii: studii – minimum 8 clase; nu necesită vechime.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 5 martie 2018, ora 13.00

Concurs: 13 martie 2018, ora 10.00 – proba scrisă; 14 martie 2018, ora 10.00 – proba practică.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Sebeş, str. Peneş Curcanu, nr. 17, judeţul Alba, telefon 0258/734.999, fax 0258.731.772, e-mail cpv_sebes.alba@yahoo.com.

Primăria Orașului Cugir

– educator puericultor – Serviciul Public de Asistenţă Socială al Oraşului Cugir – Serviciul Social Specializat Creşă – Creşa „Kunterbunt”.

Condiţii: studii de specialitate pedagogice medii, liceale, postliceale, superioare dovedite cu diplomă sau adeverinţă de absolvire; de preferinţă diplomă/adeverinţă absolvire curs modul pedagogic sau specializare în ocupaţia de educator.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 7 martie 2018, ora 16:00

Concurs: 16 martie 2018, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Şcoala Gimnazială „Singidava“ Cugir

– administrator financiar, treapta 2 (4 ore/zi).

Condiţii: studii superioare economice absolvite cu diplomă de licenţă; vechime – minimum 3 ani în specialitatea studiilor absolvite.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 5 martie 2018, ora 15.00

Concurs: 14 martie 2018, ora 09.00: proba scrisă; 19 martie 2018, ora 09.00: proba practică; 22 martie 2018, ora 09.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Şcoala Gimnazială “Singidava” cu sediul în: localitatea Cugir, strada Alexandru Sahia, nr. 16, județul Alba, tel: 0258751727.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement