Connect with us
Publicitate

Administrație

POSTURI la primăriile Alba Iulia şi Cugir, şcoli şi alte instituţii publice din judeţul Alba. Condiţii

Publicat

La sfârşitul acestui an şi în luna ianuarie 2018 se organizează concursuri pentru ocuparea mai multor posturi sunt vacante în instituţii publice din judeţul Alba. Candidaţii interesaţi de aceste locuri de muncă trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.

Posturi vacante şi condiţii de participare la concurs:

Primăria Municipiului Alba Iulia

consilier clasa I, gradul superior (2 posturi) la Serviciul public administrarea patrimoniului local; Serviciul administrarea domeniului public şi privat – Biroul urmărire financiară, executare contracte, pieţe, târguri – Compartimentul urmărire şi executare contracte

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţă (RSI) ştiinţe economice; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.

consilier clasa I, gradul superior, la Compartimentul încasări domeniul public şi privat

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ramura de ştiinţă (RSI) ştiinţe economice; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.

consilier clasa I, gradul principal, Biroul elaborare contracte şi administrarea domeniului public – Compartimentul administrarea locuinţelor A.N.L., locuinţe sociale, spaţii publice

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 27 decembrie 2017, ora 15:00

Concurs: 8 ianuarie 2018, ora 11:00: proba suplimentară eliminatorie de testare a cunoştinţelor de operate PC nivel mediu – la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Calea Moţilor nr. 5A; 9 ianuarie 2018, ora 11:00: proba scrisă – la Centrul de resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Strada Gladiolelor nr. 3A; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

– inspector de specialitate, gradul profesional IA.

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licenţă (DL) – medicină veterinară; vechimea în specialitatea studiilor necesare – minimum 7 ani; cunoştinţe de operare PC – nivel mediu.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 19 decembrie 2017, ora 15:00

Concurs: 4 ianuarie 2018, ora 11:00: proba scrisă – la Centrul de resurse „Academia Doamnelor”, Alba Iulia, Strada Gladiolelor nr. 3A; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, et. 2 din str. Calea Moţilor nr. 5A, telefon: 0372/586.473.

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia

– şofer (0,5 normă)

Condiţii: studii (obligatoriu) – medii – şcoala profesională, liceu; vechime (obligatoriu) – minimum 3 ani; permis conducere categoria D; atestat şofer profesionist transport persoane.

Concurs: 11 ianuarie 2018, ora 10.00, proba scrisă; 12 ianuarie 2018, ora 10.00, proba interviu; 12 ianuarie 2018, ora 13.30, proba practică.

– îngrijitor

Condiţii: studii medii; fără vechime

Concurs: 11 ianuarie 2018, ora 09.00, proba practică; 12 ianuarie 2018, ora 09.30, proba interviu.

Relaţii suplimentare la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“, Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Str. Moldovei nr. 2, judeţul Alba, telefon 0258 811548.

Primăria Orașului Cugir

Serviciului Public de Asistenţă Socială al Oraşului Cugir – Serviciul Social Specializat Creşă – Creşa „Kunterbunt

şef centru – 1 post

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durata, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice, juridice, administrative, medicină, psihologie, sociologie, ştiinţe ale educaţiei cu vechime de minimum 2 ani în specialitatea studiilor; excepţie, candidaţii pot fi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior, cu experienţă de minimum 3 ani în unităţi care oferă servicii de educaţie timpurie antepreşcolară sau în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului

educator – puericultor – 2 posturi

Condiţii: studii de specialitate pedagogice medii,liceale.postlieeale.superioare dovedite cu diplomă sau adeverinţă de absolvire; de preferinţă diplomă/ adeverinţă absolvire curs modul pedagogic sau specializare în ocupaţia de educator puericultor, adeverinţă eliberată de medicul de familie – apt pentru a lucra în învăţământ

– asistent medical

Condiţii: asistent medical cu studii postliceale: diplomă de absolvire şcoală postliceală sanitară, şcoală de specializare postliceală sanitară, sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul învăţământului şi Ştiinţei/Ministerul Educaţiei Naţionale; certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministeml Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; atestat eliberat de Ministerul învăţământului şi Ministerul Sănătăţii; certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice; certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

sau

asistent medical cu studii medii: diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul învăţământului şi Ştiinţei; vechime – de preferinţă minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor şi specializare pediatrie; condiţia de vârstă reglementată de prevederile legale, respectiv de art. 22 alin. (4 ) din O.U.G. nr. 144/2008, cu modificările şi completările ulterioare. certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

îngrijitor – 2 posturi

Condiţii: studii generale/ şcoală profesională/medii; disponibilitate de a lucra cu copii cu vârsta de 0-3 ani

– bucătar

Condiţii: studii generale/ şcoală profesională/medii; diplomă de bucătar,experienţă în meseria de bucătar de cel puţin 3 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 27 decembrie 2017, ora 16.00

Concurs: 9 ianuarie 2018, ora 11.00: proba scrisă/practică; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

– asistent medical comunitar

Condiţii:

asistent medical, cu studii postliceale: diplomă de absolvire şcoală posiliceală sanitară, şcoală de specializare postliceală sanitară, sau şcoală tehnică sanitară, eliberată de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei/Ministerul Educaţiei Naţionale; certificat de absolvire şcoală postliceală sanitară, eliberat de Ministerul Educaţiei Naţionale/Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; atestat eliberat de Ministerul învăţământului şi Ministerul Sănătăţii; certificat de absolvire eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice; certificat de membru emis de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

asistent medical, cu studii medii: diplomă de absolvire liceu sanitar cu durata de 5 ani, eliberată de Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei; de preferinţă, absolvent al cursurilor de formare profesională ca asistent medical comunitar, dovedite prin: diplome, certificate, titluri sau alte dovezi de calificare în acest domeniu care fac obiectul de activitate al profesiei de asistent medical comunitar; vechime în specialitate – minimum 2 ani.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 18 decembrie 2017, ora 16:00

Concurs: 29 decembrie 2017, ora 11:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

polițist local, clasa III, grad profesional asistent – Compartimentul Ordine și Liniște Publică, Circulație pe Drumurile Publice, din cadrul Serviciului Poliție Locală (Primăria Cugir).

Condiţii: studii liceale, respectiv studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 6 luni.

Termenul limită pentru depunere a dosarelor: 27 decembrie 2017

Concurs: 4 ianuarie 2017, ora 11:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.

Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” Aiud

supraveghetor de noapte

Condiţii: studii liceale cu diplomă de bacalaureat; fără vechime

Termenul limită de depunere a dosarelor: 22 decembrie 2017, ora 12:00

Concurs: 8 ianuarie 2018, ora 09:00: proba scrisă; 9 ianuarie 2018, ora 11:00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Colegiului Naţional „Bethlen Gabor” din Aiud, str. Bethlen Gabor nr. 1, Judeţul Alba, telefon: 0258-861947.

Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Gârda de Sus

administrator financiar (0.5 normă) – post temporar vacant, perioadă determinată

Condiţii: studii medii în domeniul economie; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 3 ani.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 22 decembrie 2017, ora 13.00

Concurs: 3 ianuarie 2018, ora 10:00: proba scrisă; 3 ianuarie 2018, ora 14:30: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă “ cu sediul în satul Garda de Sus nr, 50A, comuna Garda de Sus. judeţul Alba, telefon 0258778123, 0788094510, 0788094542.

Școala Gimnazială „Simion Bărnuţiu“Tiur

muncitor şcoală – 0.5 normă

Condiţii: nivelul studiilor – gimnaziale/ medii; vechime în muncă – nu necesită.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 29 decembrie 2017, ora 16:00

Concurs: 10 ianuarie 2018, ora 10:00: proba scrisă; 12 ianuarie 2018, ora 10:00: proba practică.

Relaţii suplimentare se pot obține la Școala Gimnazială „Simion Bărnuţiu“, Tiur, județul Alba, telefon 0258713591.

Şcoala Gimnazială Săsciori

îngrijitor 0,50 normă la Şcoala Primară şi Grădiniţa Căpâlna (comuna Săsciori)

Condiţii: nivelul studiilor: 12 clase; vechime în specialitate 2 ani; carnet de conducere pentru transport persoane (D); atestat professional.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 ianuarie 2018

Concurs: 11 ianuarie 2018, ora 09.00, proba scrisă; 11 ianuarie 2018, ora 11.00, proba interviu; 11 ianuarie 2018, ora 12.00, proba practică

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Şcolii Gimnaziale din Săsciori, Județul Alba, str. Principală, nr. 380, telefon: 0258/741.213

ALTE POSTURI

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș

– director gradul II

Condiţii: studii universitare cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice; vechime în specialitatea studiilor minimum 3 ani; vechime în specialitatea exercitării funcţiei minimum 6 luni.

– consilier IA (Compartiment Achiziţii).

Condiţii: studii universitare cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe inginereşti; minimum 3 ani vechime în muncă; cunoştinţe operare PC.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 18 decembrie 2017, ora 15.00

Concurs: 28 decembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 3 ianuarie 2018, ora 10.00: proba practică; 8 ianuarie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș, str. Viilor nr. 28, Județul Alba, telefon 0258/730.148.

Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Blaj

– administrator financiar (post temporar, perioadă determinată)

Condiţii: studii superioare; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului, minimum 3 ani.

Concurs: 22 decembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 27 decembrie 2017, ora 10.00: proba interviu.

administrator patrimoniu (0,5 normă)

Condiţii: studii superioare; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: nu necesită.

Termen limită pentru depunerea dosarelor, 21 decembrie

Concurs: 4 ianuarie 2018, ora 10.00: proba scrisă; 5 ianuarie 2018, ora 10.00: proba interviu.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, Strada Dr. Vasile Suciu nr. 25, județul Alba, telefon 0258/713.630.

Primăria comunei Săsciori

– consilier debutant

Condiţii: studii superioare economice absolvite cu diplomă; vechime în muncă – nu este cazul; disponibilitate program flexibil.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 18 decembrie 2017, ora 16.00

Concurs: 28 decembrie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 29 decembrie 2017, ora 10.00: proba interviu;

Relații suplimentare se obțin la Primăria Comunei Săsciori, Judeţul Alba, comuna Săsciori nr.363, judeţul Alba, telefon 0258741755, 0258741110.

Primăria comunei Şpring

– consilier, clasa I, grad profesional , grad profesional asistent, în cadrul Biroului Buget-finanţe, Contabilitate, Dezvoltare, Registru Agricol.

Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale – ştiinţe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 1 an.

Concurs: 29 decembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare: Primăria Şpring, str. Doştatului nr. 94, judeţul Alba, telefon 0258.765.019.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate