Administrație
POSTURI la primăriile din Sebeş, Zlatna, Cîmpeni, Blaj, Cugir şi alte instituţii publice din judeţul Alba. Condiţii de participare la concurs
În luna ianuarie 2017, sunt organizate concursuri în mai multe instituţii publice din judeţul Alba. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind studii sau vechime în muncă sau alte cerinţe.
Concursuri organizate în luna decembrie şi condiţii de participare:
Primăria Municipiului Sebeş
–consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare şi Informatică – Aparatul de Specialitate al Primarului.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată în specialităţile: administraţie publică, filologie, relaţii publice, jurnalism, absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor, minimum 9 ani.
–consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare şi Informatică – Aparatul de Specialitate al Primarului
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul, informatică sau ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei; vechime în specialitatea studiilor – fără.
–inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Biroului Buget, Finanţe, Contabilitate, Salarizare – Specialitate al Primarului.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată economice , absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor, minimum 9 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 19 ianuarie 2017, ora 14:00
Concurs: 30 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
– poliţist local, clasa I, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş – Compartiment circulaţie rutieră.
Condiţii: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr, 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – juridice sau economice; vechime în specialitatea studiilor: minimum 5 ani.
– poliţist local, clasa I, grad profesional superior din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş – Compartiment protecţia mediului, disciplina în construcţii, activitate comercială.
Condiţii: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr, 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – juridice, economice sau tehnice, vechime în specialitatea studiilor: minimum 9 ani.
– poliţist local, clasa III, grad profesional principal din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Sebeş – Compartiment protecţia mediului, disciplina în construcţii, activitate comercială
Condiţii: cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; studii medii absolvite cu diplomă dce bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor minimum 5 ani.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 13 ianuarie 2017, ora 14.00
Concurs: 23 ianuarie 2017, ora 10.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
– inspector, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului cadastru – aparatul de specialitate al primarului
Condiţii: cele generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă: topografie, cadastru, geodezie; vechime în specialitatea studiilor: minimum 1 an.
– inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului achiziţii publice – aparatul de specialitate al primarului
Condiţii: cele generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 – privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specialităţile – juridice sau economice; vechime în specialitatea studiilor: minimum 9 ani
Data limită pentru depunerea dosarelor: 13 ianuarie 2017, ora 14.00
Concurs: 28 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
– inspector, clasa I, grad profesional superior (2 posturi) – Compartimentul urbanism. Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată tehnice, absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor: minimum 9 ani.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 12 ianuarie 2017, ora 14.00
Concurs: 26 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Sebeș, Județul Alba, Piaţa Primăriei nr. 1 ,la camera 2C-Resurse Umane.
Primăria Orașului Cugir
–medic dentist specialist în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al oraşului Cugir – Biroul Asistenţă medicală, Compartiment Cabinet Medical Stomatologic
Condiţii: studii – diplomă de licenţă de medic stomatolog sau diplomă de licenţă de medic dentist, eliberate de o instituţie de învăţământ superior în domeniul medicinii dentare, acreditată din România; membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România; stagiul de rezidenţiat terminat cu examen de medic specialist.
Termen limită de depunere a dosarelor: 13 ianuarie 2017, ora 16:00
Concurs: 23 ianuarie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; 27 ianuarie 2017: proba interviu.
– consilier, clasa I, gradul profesional superior pentru Compartimentul Achiziţii publice
Condiţii: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile: inginerie civilă şi instalaţii, drept, administraţie publică, contabilitate sau economie; vechime în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
Termenul limită pentru depunere a dosarelor: 9 ianuarie 2017
Concurs: 18 ianuarie 2017, ora 11:00 – proba scrisă; 20 ianuarie 20179 ianuarie 2017 -: proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir din Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15 sau 6, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.
Grădiniţa cu Program Prelungit „Primii Paşi” Aiud
–îngrijitor copii (0,5 normă; post pe perioadă determinată)
Condiţii: studii medii; vechime în câmpul muncii: 3 ani.
Concurs: 20 ianuarie 2017, ora 13.00 – proba practică; 20 ianuarie 2017, ora 14.00 – proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit „Primii Paşi”, cu sediul în localitatea Aiud, str. Ecaterina Varga nr. 17, judeţul Alba, telefon: 0258/861.465.
Primăria Blaj – Serviciul Public de Gospodărire Locală
–referent IA (gestionar)
Condiţii: studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat, vechime în muncă, minimum 10 ani, vârsta minimum 21 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 13 ianuarie 2016
Concurs: 23 ianuarie 2016, ora 10.00 – proba scrisă; 26 ianuarie 2016, ora 14.00 – proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Serviciul Public de Gospodărire Locală Blaj, telefon: 0258/710110.
Şcoala Gimnazială „Ion Micu Moldovan” Blaj
-îngrijitoare (post pe perioadă determinată)
Condiţii: nivelul studiilor – gimnazial; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: – nu este cazul.
Concurs: 31 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 31 ianuarie 2017, ora 12.00 – proba practică; 31 ianuarie 2017, ora 12.30 – proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Şcoala Gimnazială „Ion Micu Moldovan” Blaj, judeţul Alba, Str. Păcii nr. 144 tel. 0768/969573.
Primăria Orașului Zlatna
–inspector de specialitate, gradul profesional II la Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului Compartimentul PAPI şi Administrativ.
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă: informatică, calculatoare şi tehnologia informaţiei sau ingineria sistemelor; vechime în specialitatea studiilor minimum 1 an.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 20 ianuarie 2017, ora 16:00
Concurs: 30 ianuarie 2017, ora 11.00 – proba scrisă – Piaţa Unirii nr. 1A; 3 februarie 2017, ora 11:00 – proba interviu.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Zlatna din Zlatna, str. C. Moților nr. 12, Județul Alba, telefon 0258/856.337.
Primăria Orașului Câmpeni
– inspector de specialitate II la Serviciul contabilitate taxe şi impozite
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime: minimum 1 an în domeniul contabilităţii.
Concurs: 23 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 26 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba interviu.
Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Câmpeni, Piața Avram Iancu 5, Judeţul Alba, telefon 0258/771.215.
Primăria Comunei Rădeşti
–bibliotecar, grad profesional debutant la Compartimentul Cultură
Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; calificare profesională pentru bibliotecar, dovedită cu certificat.
Termen limită de depunere a dosarelor: 20 ianuarie 2017, ora 15.00.
Concurs: 30 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Rădeşti, Judeţul Alba şi la numărul de telefon 0258/879.300.
Primăria Comunei Sântimbru
–inspector, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Contabilitate
Condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă: ştiinţe economice; cunoştinţe de operare calculator (Windows, Word, Excel) nivel mediu.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 25 ianuarie 2017, ora 15:00
Concurs: 2 februarie 2017, ora 10:00: proba suplimentară; 7 februarie 2017, ora 10:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Sântimbru, județul Alba, str. Blajului nr. 187, județul Alba, telefon/fax 0258/842.101.
ALTE POSTURI
Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba – Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap
– medic primar specialitatea medicină internă 1/2 post (0,5 normă)
– medic specialist specialitatea psihiatrie 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea neurologie 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea oftalmologie 1/4 post (0,25 normă)
– medic primar specialitatea expertiza medicală a capacităţii de muncă 1/2 post (0,5 normă)
– psiholog principal – 1/2 post (0,5 normă)
Condiţii pentru ocuparea posturilor de medic: studii superioare de specialitate, absolvite cu diplomă de licenţa sau echivalentă în domeniul medical; adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional; autorizaţie de liberă practică sau certificat de membru al Colegiului Medicilor din România vizat pe anul în curs.
Condiţii pentru ocuparea postului de psiholog principal: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologiei; atestat de psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie clinică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, treapta de specializare principal.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 16 ianuarie 2017, ora 16.00
Concurs: 25 ianuarie 2017, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Alba, din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, telefon: 0258/818.266, interior 115.
Clubul Sportiv Şcolar Blaj
– şofer
Condiţii: studii medii, vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: minimum 1 an.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 10 ianuarie 2017
Concurs: 18 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 20 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba interviu; 23 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba practică.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Clubul Sportiv Şcolar, cu sediul în Blaj, str. Parc Avram Iancu nr. 2, judeţul Alba, telefon 0736348211.
Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” Blaj
– administrator financiar
Condiţii: nivelul studiilor: superioare, în specialitatea postului; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: – 3 ani.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 12 ianuarie 2017, ora 15:00
Concurs: 20 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba scrisă; 25 ianuarie 2017, ora 10.00 – proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”, Blaj, judeţul Alba, telefon: 0258-711023, 0733021597, 0727378369
Primăria Comunei Ighiu
– referent, gradul I
Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, vechimea în muncă – minim 3,6 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 9 ianuarie 2017, ora 16:00
Concurs: 18 ianuarie 2017, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Comunei Ighiu, Județul Alba, din Ighiu, nr. 56, telefon: 0258/844.103.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News