Povestea dramatică a unui vânător de munte din Alba: abandonat de camarazi într-o groapă din Crimeea, salvat de camioanele morții

Abandonat de camarazii săi în Crimeea într-o gropă, a fost salvat fix de ”camioanele morții” care veneau să strângă soldații căzuți pe front. L-au pus deasupra morților ”mai mult mort decât viu” și în noaptea aceea l-au operat, după ce l-au sedat cu morfină. 

Așa își descrie ”Moșu Loghin”, veteranul de război care de curând a împlinit 101 ani. Este din Alecuș un sat din Alba. Pentru a-i afla povestea, Petruța Pop coordonatoarea Cercului Militar din Alba a mers, alături de fotograful Ionuț Văidean, pe urmele istoriei. 

”Undeva pe deal, la marginea satului, locuiește veteranul de război Ioan Loghin, 101 ani și 3 luni. La vârsta asta își îngrijește soția, de 94 ani, aflată pe pat, paralizată de 12 ani”, își începe Petruța Pop materialul despre veteranul de război.

Din zece copii pe care i-a făcut cu nevasta sa, nouă dintre aceștia trăiesc, fiind stabiliți fie în țară, fie în străinătate.

Războiul

”A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud și a ajuns până în Cecenia.

În urma unui atac al partizanilor ruși, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea. A fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră și unde au fost atacați ulterior.

Povestește el că era o zi călduroasă, nimeni nu era în jurul lui și îi era foarte sete. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci. A stat acolo inert până spre seară. De sete și având dureri insuportabile, simțea cum i se usucă trupul și că moare.

Armata, povestește el, aduna noaptea în niște camioane morții și, eventual, și răniții. Așa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morților! În noapte aceea, a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină.

Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia și Caracal, în funcție de cum rușii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aștepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană.

Ajunge în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo, pe jos acasă la Fărău, unde îl asteptau frații mai mici, în număr de unsprezece, și mama, tatăl său decedând înainte de război la vârsta de 50 de ani”, a scris Petruța Pop.

După atacul care aproape l-a ucis, bărbatul a rămas cu mai multe schije în corp. Mai exact, pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braț, în vreo trei locuri, pe umăr și coaste

După război s-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăiește din 1946, iar împreună au avut, cum spuneam, zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viața la oi, iar din munca câmpului și-a făcut o gospodărie frumoasă și și-a crescut copiii. Duce dorul uneia dintre fiice stabilite în Australia și care nu a fost de mulți ani acasă.

Text și documentare: Petruța Pop

Foto: Ionuț Văidean