Actualitate
PP-DD Alba se pregătește de parlamentare. Între candidați se vor regăsi și reprezentanți ai societății civile, neimplicați politic, până acum
Conducerea PP-DD de la nivel central a decis, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, reconfigurarea Biroului Permanent Județean al organizației de la Alba în vederea pregătirii pentru alegerile parlamentare. Astfel, conducerea PP-DD Alba a fost preluată de Cornel George Comșa, sub îndrumarea căruia au fost trasate și criteriile de selecție a candidaților pentru Senat și Camera Deputaților. Țința PP-DD Alba la alegeri este să obțină un post de senator și două de deputat.
În cadrul ședinței extraodinare de săptămâna trecută a PP-DD nu s-au făcut încă propuneri nominale pentru cele 7 colegii din județ, însă conducerea partidului a anunțat că între candidați, pe lângă membrii de partid, vor fi invitați la o competiție deschisă și personalități alte vieții civile, neimplicate politic până în prezent. PP-DD-iștii au ajuns la comun acord că nu vor semna nicio înțelegere cu USL sau ARD.
„Ținta PP-DD Alba pentru alegerile din 9 decembrie este să obţină un post de senator și două de deputat, țintă perfect tangibilă în condițiile în care PDL și PNL sunt aliate la nivelul județului Alba, iar ARD și USL practic nu funcționează, deși sub aceste sigle vor candida, și în Alba, oameni din șapte formațiuni politice.
Mai mult, în interiorul ARD, PDL duce în spate responsabilitatea unor formațiuni inexistente sociologic și organizaţional – Noua Republică și Forța Civică, iar în USL, PNL și PSD trebuie să crediteze două partide care, lăsate singure, nu pot sări peste 1%, așa cum s-a dovedit în alegerile locale – este vorba de PC și UNPR. În final, trebuie să menționăm că numele candidaților propuşi de partidele cu care intrăm în competiție sunt cunoscute pentru lipsa de activitate parlamentară, pentru slaba prezență în colegiile în care au fost aleși și pentru faptul că nu au reușit să dea o voce adevărată județului nostru în Parlamentul României.
În aceste condiții, alegând oameni serioși și competenți, credibili și cunoscuți în colegiile în care vor candida, PP-DD are șansa să se claseze între primele două formațiuni politice din județ si astfel să-ți adjudece un loc în Senatul României și două în Camera Deputatilor.
Menționăm în final că PP-DD Alba nu a semnat și nu va semna vreun agreement cu USL sau ARD, singura întelegere consimțită prin vot fiind cea cu cetățenii județului Alba. Politica de neutralitate se va manifesta de altfel în mod accentuat în următoarele luni, atât în Consiliul Județean, cât şi în consiliile locale de pe tot cuprinsul județului”, precizează conducerea PP-DD Alba, într-un comunicat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News