Connect with us
Advertisement

Eveniment

Noua OUG 13: Pragul valoric la abuzul în serviciu se modifică. Crește suma pentru care funcționarii publici merg la închisoare

Senat

Publicat

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, inițiat de Guvern la sfârșitul anului 2022, a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 11 abțineri.

Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, „fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

„Iohannis și Predoiu desăvârșesc ce a început în 2017 Dragnea”

„Predoiu e mai toxic decât Iordache. Sub oblăduirea lui pesediștii, peneliștii și udemeriști tocmai au propus și vor vota la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Adică fapta prin care un funcționar public produce ,cu intenție, un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracțiune.

Ce reprezintă pentru îmbuibații din PSD PNL 50.000 de euro?… O nimica toată. Noi am propus un prag la nivelul unui salariu minim pe economie, pentru că statul nu poate susține în mod serios că munca unui om pe o perioadă de o lună este un fleac, o valoare care poate fi ignorată. Iohannis și Predoiu desăvârșesc ce a început în 2017 Dragnea”, a reacționat pe Facebook Stelian Ion, deputat USR.

Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri în Camera Deputaților.

UPDATE Ministerul Justiției s-a sucit: va susține în Camera Deputaților un prag de 9.000 lei pentru abuz în serviciu

Ministerul Justiției va susține adoptarea în Camera Deputaților a unui prag de 9.000 de lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat remis miercuri de reprezentanții ministerului.

Ministerul Justiției a făcut miercuri precizări în legătură cu proiectele legilor de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură penală pentru implementarea în aceste două legi a deciziilor Curții Constituționale a României, proiecte elaborate de Ministerul Justiției în anul 2022 și aprobate de Guvern la 28.12.2022.

„În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art.297 din Codul penal, Decizia Curții Constituționale a României nr.392/2017 prevede:

a) paragraful 55 – <(…) Curtea, fiind ținută de obligația de a interpreta o dispoziție legală în sensul de a produce efecte și pentru a da, astfel, un sens constituțional acesteia [a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 13 martie 2012], consideră necesară instituirea unui prag al pagubei și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale>;

b) paragraful 56 – <(…) Curtea subliniază că legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii>”, se arată în comunicatul ministerului.

Conform acestuia, nu există nicio referință concretă în deciziile Curții Constituționale a României sau în avizele Comisiei de la Veneția cu privire la valoarea economică sau financiară a unui astfel de prag valoric pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

„Pentru dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, Ministerul Justiției va susține adoptarea de către Camera Deputaților a unui prag de 9.000 de lei”, susțin reprezentanții Ministerului Justiției.

Ciolacu, despre pragul pentru abuz în serviciu: Coaliția va susține propunerea Ministerului Justiției

Coaliția de guvernare va susține propunerea specialiștilor din Ministerul Justiției, a anunțat miercuri seara președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, în ceea ce privește pragul pentru abuz în serviciu. Ministerul a anunțat că va susține în Cameră un prag de 9.000 de lei.

„Am luat act de răspunsul Ministerului Justiției la solicitarea pe care am făcut-o și de propunerea privind instituirea unui prag de 9 mii de lei în ceea ce privește abuzul în serviciu. Coaliția de guvernare va susține propunerea venită din partea specialiștilor din Ministerul Justiției”, a scris miercuri seara pe Facebook Marcel Ciolacu.

Acesta susține că a discutat și cu premierul Ciucă și „ne vom însuși amendamentele la această lege”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 29.03.2023 at 20:47

    Deci, PSD-ul se pregăteşte de guvernare cu o lege care îi face mai săraci pe români cu 250 000 de lei ori câţi hoţi sunt la putere. Şi-s cam toţi. Erau nemulţumiţi PSD-iştii că îi făcea lumea hoţi. Acum nu mai sunt, se fură legal.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement