Connect with us
Publicitate

Actualitate

Precizări de la Finanțe despre Declarația 230: Se lucrează la un formular simplificat. Detalii pentru contribuabili

sediul ANAF Alba

Publicat

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au făcut precizări oficiale, luni, despre Declarația 230, pe baza căreia contribuabilii pot direcționa 3,5% din impozitul pe venit pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private. Explicațiile vin în contextul în care, de la începutul anului, au fost prezentate două variante diferite ale formularului, generând confuzie printre contribuabili.

Potrivit MFP și ANAF, se ”elaborează un formular simplificat pentru direcționarea, către entitățile non-profit sau unitățile de cult, a unei sume din impozitul de venit aferent anului 2019, care va fi publicat săptămâna viitoare și va putea fi utilizat, opțional, până la termenul de 25 mai, de către contribuabilii care nu și-au exprimat deja opțiunile”.

Autoritățile din Finanțe menționează că noul formular ”vine în întâmpinarea cererilor exprimate de către o parte din societatea civilă și nu va afecta în niciun fel sumele deja direcționate prin cele două formulare alternative, care vor putea fi utilizate în continuare, în funcție de opțiunile fiecăruia”.

Măsura privind susținerea entităților nonprofit, a unităților de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificată anul trecut începând cu veniturile lunii aprilie 2019, astfel că persoanele fizice care optează pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit, utilizează, în prezent, cele douã formulare aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2019 (formularul 230 aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr.50/2019) și perioadei 1 aprilie – 31 decembrie 2019 (formularul 230, aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr.147/2020, care corespunde reglementărilor legale în vigoare în perioada menționată), mai precizează sursele citate.

Cele două formulare se utilizează numai de contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii și din pensii, precum și din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă.

”Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, la nivelul MFP si ANAF, se află în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele două perioade, fără ca acesta să afecteze opțiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente până la data publicării noului formular simplificat.

De asemenea, publicarea noului formular 230, nu exclude posibilitatea utilizării și depunerii la organul fiscal, în continuare a formularelor inițiale, dedicate celor două perioade aferente anului 2019”, potrivit MFP.

Prin urmare, opțiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv formularele existente, dedicate celor două perioade, situație în care se utilizează câte un formular pentru fiecare perioadă sau formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele două perioade.

sursă: mfinante.gov.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate