Connect with us
Advertisement

Administrație

Prefectul de Alba, sunat de un bărbat care se recomanda secretar de stat și cerea bani. Ce discuție a avut cu Nicolae Albu

Publicat

Prefectul de Alba, Nicolae Albu, a fost sunat de o persoană care s-a recomandat Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei. Este vorba despre o serie de apeluri telefonice date către mai mulți prefecți din țară cărora li se cerea bani sau alte produse. 

De asemenea au fost sunați și directori din Hidroelectrica pe aceiași temă. 

Secretarul de stat al cărui nume a fost folosit a făcut o plângere la poliție pentru furt de identitate.

Nicolae Albu a declarat pentru alba24.ro că și-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu apelul pe care l-a primit. În primul rând apelul a venit direct către el, nu către secretara instituției cum este protocolul.

După ce a avut o discuție cu bărbatul în cauză și i-a pus mai multe întrebări, Nicolae Albu a sunat la Ministerul Energiei unde a relatat ceea ce s-a întâmplat. Acesta a spus că în timpul discuției cel de la capătul opus al liniei i-a cerut numărul de telefon al șefului de la Hidroelectrica.

Constantin Ștefan spune că în ultima perioadă i-au fost semnalate situații în care o persoană care pretinde că este Constantin Ștefan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

El adaugă că persoana respectivă sună prefecți sau directori din Hidroelectrica și cere diferite sume de bani și foloase necuvenite.

„În atenția prefecturilor de județ, sucursalelor Hidroelectrica și altor autorități din țară precum și a opiniei publice.

Vă aduc în atenție faptul că o persoană necunoscută care se dă drept persoana mea Ștefan Constantin – Secretar de Stat din Ministerul Energiei, sună la prefecții de județ și la directorii din Hidroelectrica pentru a cere sume de bani și alte foloase necuvenite, inclusiv materiale.

Rog pe această cale, ca atunci când sunteți sunați de o persoană care se dă drept „Ștefan Constantin-Secretar de Stat din Ministerul Energiei” cerându-vă sume de bani și foloase necuvenite, să anunțați de îndată organele abilitate în vederea luării, cu celeritate, a măsurilor legale ce se impun în vederea pedepsirii acesteia.

Țin să aduc la cunoștință celor care îmi folosesc numele și calitatea mea oficială cu scopul de a mă denigra și de a-mi produce prejudicii de imagine, că am sesizat deja organele abilitate!”, a delcarat Constantin Ștefan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement