Connect with us
Publicitate

Actualitate

Prefectul insulei Rodos, în vizită la Alba Iulia. Producătorii agricoli vor participa la un târg de promovare a produselor tradiționale în Grecia

Publicat

Vineri 14 februarie, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel au primit vizita prefectului insulei Rodos, Pampakas Sotirios. Scopul vizitei a fost realizarea unui parteneriat de colaborare care să aibă ca obiectiv principal promovarea produselor agricole tradiţionale din cele două zone.

Aflat în cadrul unei vizite private în judeţul Alba, prefectul Pampakas Sotirios a dorit să iniţieze demersuri împreună cu reprezentanţii administraţiei publice locale în vederea realizării unor parteneriate de colaborare, care să aibă ca obiectiv principal promovarea produselor agricole tradiţionale din cele două zone: respectiv judeţul Alba şi insula Rodos. În acest sens acesta a propus organizarea unor târguri de promovare a produselor tradiţionale şi a turismului local, subliniind importanţa care trebuie acordată dezvoltării şi promovării acestora.

Prefectul Gheorghe Feneşer a precizat faptul că în momentul de faţă în ţara noastră există o politică guvernamentală de promovare a produselor tradiţionale româneşti, în sensul introducerii pe piaţă a cât mai multor astfel de produse care să aibă standarde calitative ridicate. „Totodată trebuie să convingem cetăţenii să consume produsele proprii, susţinând în acest fel economia locală”, a declarat Gheorghe Feneşer.

Preşedintele Ion Dumitrel a menţionat că susţine producătorii agricoli autohtoni pentru a face produse finite şi a le promova, subliniind faptul ca organizarea unor întâlniri în vederea promovării produselor autohtone este binevenită şi că reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba au mai participat la astfel de evenimente.

Oficialii judeţului şi-au exprimat acordul în vederea iniţierii unei relaţii de colaborare care să se finalizeze prin organizarea unor târguri de turism în Rodos şi expoziţii cu vânzare a produselor tradiţionale, primul pas în acest sens fiind participarea producătorilor agricoli judeţeni cu un stand de produse proprii la evenimentul de promovare, care va avea loc în luna august a acestui an, în insula Rodos.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate